Încă din anul 2019, atunci când se înființa și începea să funcționeze Casa de comerț Unirea, am scris și am spus că este o inițiativă sortită eșecului. Chiar mi-am reproșat în sinea mea că poate sunt prea drastic cu o idee care reușea să îi entuziasmeze pe unii.
Dar, convingerea mea se baza pe fapte și pe o logică bună. În primul rând, Casa Unirea venea pe așteptări imense. Declarațiile politicienilor care au creat-o și cele ale fermierilor care o așteptau lăsau să se înțeleagă că toate problemele agriculturii se vor rezolva o dată cu apariția Casei Unirea. Evident, fals.
În al doilea rând, Casa Unirea trebuia să cumpere toată marfa de la producătorii de legume și fructe și de la producătorii locali de lactate și carne, să o depoziteze în spații moderne și mai departe să o vândă către clienți. Nu contează care erau clienții, fie prin magazine proprii, fie marfa ar fi trebuit să fie vândută către mult-hulitele supermarketuri.
Important era altceva și anume prețul pe care Casa Unirea ar fi trebuit să îl plătească micilor producători ar fi fost foarte mare, îndestulător pentru profitul producătorului român, spoliat ani de zile de marile rețele comerciale. Mai departe, cu cât revindea Unirea nu mai conta, pentru că oricum Casa de comerț era a statului și, nu-i așa, statul poate să piardă pentru ca micul producător să prospere.
Evident, descrierea este un pic îngroșată, dar nu foarte mult, pentru că la modul serios, mulți se așteptau ca Unirea să construiască depozite pentru păstrarea producției agricole, se așteptau să construiască propriile magazine pe care să le umple cu marfă autohtonă și bineînțeles se așteptau să cumpere marfă de la producători români la prețuri fără concurență.
Trebuie spus că Unirea a apărut într-un moment în care producătorii români din domenii foarte diferite se aflau într-un conflict permanent cu marile rețele comerciale. Supermarketurile erau acuzate că nu vor să primească mărfuri autohtone, că impun taxe de raft sau de promovare exagerate sau că negociază foarte dur prețurile cu producătorii interni. În acest context, unii se așteptau ca tot ce nu făceau supermarketurile să realizeze Casa de comerț Unirea.
În realitate, Casa Unirea nu a făcut nimic. În primul mandat, de exemplu, conducerea casei de comerț a reușit să inaugureze o bursă de pește la Tulcea, care nu a funcționat niciodată, a deschis două magazine, care într-un an s-au închis, și a reușit să plătească un milion de lei în avans pentru achiziția unui depozit. Pentru toate aceste ratări comerciale, instituția a primit de la stat nici mai mult, nici mai puțin decât 93 milioane de lei.
Recent, Corpul de control al Ministerului Agriculturii a scos la iveală ce s-a întâmplat în al doilea mandat la Casa Unirea. Anul trecut, compania a plătit 80 de milioane de lei către furnizori și a încasat din marfa revândută numai 26 milioane, ceea ce înseamnă că facturile neîncasate au fost de 53 milioane de lei, din care 45 de milioane provin de la trei companii. Cu alte cuvinte, casa Unirea a uitat să mai încaseze 45 milioane de lei.