Cât de profundă este criza industriei auto europene?

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

Zeci de mii de angajați Volkswagen protestează, începând de luni, în Germania, împotriva planului drastic de reducere a costurilor anunțat de producătorul german, care, potrivit reprezentanților sindicatului IG Metall, ar putea închide trei dintre cele zece fabrici ale sale – o premieră în cei 87 de ani de istorie ai companiei.

În ceea ce privește Stellantis, apărută din fuziunea dintre Peugeot-Citroën și Fiat-Chrysler, Consiliul de administrație a decis, duminică, demiterea directorului Carlos Tavares, mai ales din cauza dificultăților întâmpinate în Statele Unite.

„Suntem în plină criză a industriei auto europene”, a declarat pentru AFP un analist care preferă să nu își dezvăluie numele, dat fiind că lucrează cu aceste grupuri. „Iar situația se va complica și mai mult în 2025, odată cu înăsprirea reglementărilor CAFE (normele europene privind emisiile de CO2)”.

„Compania Stellantis este criticată pentru că este prea ”lean” (orientată spre eficiență), punându-și în pericol viitorul, în timp ce Volkswagen trebuie să își optimizeze costurile, în special în fața noilor competitori din domeniul electric”, a explicat el.

Citeste siGreviștii de la Volkswagen se declară gata „de război”

Tranziție dificilă

„Întregul sector auto european se confruntă cu tranziția către vehiculele electrice, realizată într-un ritm diferit de la o țară la alta, cu o concurență agresivă din partea constructorilor chinezi – care beneficiază de costuri de producție reduse – precum și cu o cerere slabă în regiune”, a transmis agenția Moody’s într-un raport, la finalul lunii noiembrie.

Vânzările în Europa rămân cu mult sub nivelul celor de dinainte de pandemia Covid, unele fabrici funcționând la capacitate minimă. Tranziția către vehiculele electrice nu a adus rezultatele așteptate, iar prețul automobilelor și scăderea subvențiilor amplifică ezitările cumpărătorilor.

Atât Volkswagen, cât și Stellantis au întâmpinat dificultăți în ceea ce privește lansarea gamei electrice, din cauza unor probleme electronice apărute la noile lor modele.

În plus, încetinirea economică în China a dus la o scădere a achiziționării de automobile și a afectat producătorii germani, care obțineau profituri substanțiale în această țară.

Agenția Moody’s preconizează că anul 2025 va continua să fie unul dificil, cu o creștere moderată a vânzărilor, o competiție dură, constantă, în ceea ce privește prețul vehiculelor, limitarea marjelor de profit și continuarea măsurilor de restructurare.

Marii furnizori de echipamente, precum Bosch, ZF, Valeo, funcționează, de asemenea, la capacitate redusă, fiind anunțate mai multe reduceri de personal. Întregul sector industrial are de suferit și din cauza prețurilor energiei.

2040

Dificultățile întâmpinate de cei doi giganți europeni coincid, de asemenea, cu un moment istoric în industria auto, în care piețele occidentale (Europa, Statele Unite și Canada), au atins și, în unele cazuri, au depășit cota maximă vânzărilor de vehicule noi, conform unui studiu realizat de compania Roland Berger. În prezent, creșterea se înregistrează în China, dar și în India și America de Sud.

la orizontul anului 2040 se conturează două scenarii, potrivit Roland Berger: constructorii occidentali ar putea continua să aibă de suferit din cauza stagnării sau scăderii vânzărilor, a unei presiuni crescute asupra costurilor și a unei nevoi majore de restructurare, în timp ce China va prelua cote de piață de la 15 la 20% din Europa.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns