Economic, toți vom avea de suferit. Cei mai expuși: cei cu salarii mici (Interviu)
Cei mai afectați vor fi chiar cei mai vulnerabili dintre noi, și anume cei cu salarii mici. Există o posibilitate foarte mare să fim
Cei mai afectați vor fi chiar cei mai vulnerabili dintre noi, și anume cei cu salarii mici. Există o posibilitate foarte mare să fim
GM anunțase anterior rezultate peste așteptări în primul trimestru, indicând totodată că își reexaminează previziunile pentru acest an, deoarece cele comunicate anterior nu includeau
La sfârșitul săptămânii trecute, Biroul de Analiză Economică american a publicat datele privind evoluția produsului intern brut. Cifrele arată o contracție a economiei americane în primul
Șantaj, eroare umană, atac cibernetic: ce cauzează penele de electricitate din Europa? Iată un titlu din dnes.bg care face referire la recenta pană de electricitate din
În imensul edificiu din beton gri și oțel galben, un braț robotic masiv apucă dintr-un recipient o piesă de aluminiu, o decupează și o
Pana masivă de curent din Spania, Portugalia și o parte din Franța, dincolo de efectele dezastruoase din economie, a oferit prilejul unui nou atac la adresa
bbc.com comentează reacțiile cetățenilor din Istanbul după cutremurul de 6,2 grade pe scara Richeter care a avut loc pe 23 aprilie, având în vedere replicile mai
În Franța, creșterea numărului de șomeri și “trumpizarea lumii” au fost principalele preocupări ale celor care au ieșit în stradă pentru a protesta cu
„Dacă vrem să punem mâna pe tine, te vom găsi și în Europa” – Cine atacă imigranții georgieni? Iată un titlu din radiotavisupleba.ge, Europa Liberă în
”Începem cu o veste bună legată de situaţia financiară a ţării. Veniturile totale la buget au crescut cu 16% în martie şi au ajuns
Designed using Magazine Hoot. Powered by WordPress.