CE: România, campioană la accidente rutiere mortale. Șoferii, tot mai nepregătiți (interviu)

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

Trainerul de conducere defensivă, campionul national de raliu, Valentin Porcișteanu spune la RFI că, pe lângă infrastructură, de vină pentru aceasta situație sunt șoferii care sunt neatenți ori slab pregătiți și nu fac nimic pentru a se pune la punct cu tehnologiile prezente pe mașinile de generație nouă:

Trebuie să ne uităm cel mai mult la șoferi, pentru că ei sunt cei care conduc mașinile. Și ei au rămas în urmă cu pregătirea, dacă ne uităm la ce se întâmplă cu intervenția în caz de accident, vedem că din ce în ce se întâmplă mai repede. Avem elicoptere, partea de SMURD și tot ce înseamnă intervenție este foarte, foarte bună, e bine pusă la punct. Mașinile, la rândul lor, reușesc cumva să protejeze mult mai bine pasagerii în caz de accident decât cum se întâmpla pe vremuri, când mașinile erau foarte firave. Ele se stricau puțin, dar aveau de suferit cei din mașină. Acum e invers. Mașina se strică foarte tare la orice lovitură, cât de mică, vedem că suferă mult, tocmai pentru a nu transmite șocul mai departe pentru cei care sunt în mașină. Infrastructura ajută și ea, într-adevăr, pentru că vedem, se construiesc drumuri bune, se construiesc autostrăzi, crește numărul de kilometri, dar noi, cei care le folosim, din păcate, am rămas în urmă cu pregătirea, pentru că noi nu facem nimic să ținem pasul cu tehnologia. Nu interesează pe nimeni să ne pună la punct cu tot ce presupune utilizarea unei mașini de generație nouă, să știm exact la ce să ne așteptăm, cum trebuie să folosim, ce trebuie să facem ca să fie în folosul nostru tot ce se întâmplă acolo. Iar dacă ne uităm la sistemul de pregătire, vedem că e rămas mult în urmă. Mașinile au evoluat foarte tare. Imi place să fac această paralelă: În anii ‘ 90 sau 2000 aveam multe telefoane cu butoane care nu știau să facă altceva decât să suni și maxim să dai un mesaj. Astăzi telefoanele au evoluat foarte mult. Avem nevoie de pregătire și noi ca să știm să le folosim. Poate nu atât de exagerat, dar în orice tehnologie există o evoluție. Mașinile sunt foarte diferite față de ce era odată. Din păcate, nivelul din școala de șoferi în România, dar aici nu este vina școlilor sau vina instructorilor, ci vina sistemului nu este pus la punct și nu este adaptat cu toate informațiile pe care le avem în jurul nostru astăzi. Deci, în primul rând, pregătirea șoferilor trebuie să fie mult mai bine făcută și șoferul să cunoască detalii despre mașină din toate punctele de vedere, să înțeleagă sistemele, să înțeleagă ce face… dacă deschizi ușa, dacă bagi în viteză, dacă nu, scoți deci tot felul de lucruri cu care el se poate confrunta. Uite, poți să te întâlnești cu situația asta. Noi mereu zicem lasă că nu se întâmplă, Uite că se întâmplă! Nu se întâmplă în fiecare zi, nu se întâmplă la toată lumea, dar uite că se întâmplă.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns