Cei patru presupuşi atacatori au fost arestaţi preventiv – VIDEO

Via: hotnews.ro

Suspecţii în cazul atacului din sala de concerte din Moscova, soldat cu peste 130 de morţi, au sosit duminică seară la un tribunal districtual din capitala Rusiei, relatează AP.

Sala de concerte Crocus City din Moscova după atacul teroristFoto: Gripas Yuri/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cei patru presupuşi atacatori care au comis atentatul de la sala de concerte Crocus City Hall din Moscova, soldat cu 137 de morţi, au fost plasaţi duminică în arest preventiv pentru două luni. Decizia a fost luată de un tribunal din capitala rusă.

Cei patru bărbaţi sunt acuzaţi de “terorism” şi riscă închisoare pe viaţă, a anunţat tribunalul Basmanni din Moscova într-un comunicat.

Arestul lor preventiv, care urmează să se încheie la 22 mai, poate fi prelungit până la procesul lor, a cărui dată nu a fost încă stabilită.

Cei patru suspecţi se numesc Dalerdjon Mîrzoev, Saidakrami Raceabalizoda, Şamsidin Fariduni şi Muhammadsobir Faizov, potrivit canalului oficial Telegram al instanţelor din Moscova.

Bărbaţii identificaţi sunt, potrivit presei ruse, cetăţeni ai fostei republici sovietice Tadjikistan care trăiesc în Rusia.

Trei dintre cei patru au pledat „vinovat” la toate acuzaţiile.

După ce pe reţelele sociale au circulat înregistrări video neverificate şi brutale cu interogatoriile suspecţilor, imagini din sala de judecată publicate de mass-media ruseşti au arătat că un suspect a fost adus într-un scaun cu rotile şi părea că îi lipseşte un ochi, un altul avea un bandaj în locul urechii drepte, altul avea un ochi vânăt şi o pungă de plastic ruptă în jurul gâtului, iar un al patrulea suspect cu faţa umflată părea dezorientat şi se străduia să îşi ţină ochii deschişi.

Stat Islamic, gruparea islamistă care a încercat cândva să controleze zone întinse din Irak şi Siria, a revendicat atacul de vineri într-o declaraţie pe Telegram a agenţiei Amaq a grupului. Sâmbătă seară, Stat Islamic a publicat pe canalele sale Telegram ceea ce a spus că este o înregistrare a atacului.

În imaginile video publicate de presa rusă şi de canalele Telegram cu legături strânse cu Kremlinul, unul dintre suspecţi a declarat că i s-au oferit bani pentru a comite atacul. “Am împuşcat oameni”, a spus suspectul, cu mâinile legate şi ţinut de păr de un anchetator, cu o cizmă neagră sub bărbie. El vorbeşte într-o rusă proastă şi cu accent puternic. Când a fost întrebat de ce, el a spus: “Pentru bani”. Bărbatul a spus că i s-a promis o jumătate de milion de ruble (puţin peste 5.000 de dolari).

Unul dintre suspecţi a fost arătat răspunzând la întrebări prin intermediul unui traducător tadjik.

Imagini neverificate postate pe canalele ruseşti Telegram păreau să arate cum unul dintre suspecţi este torturat cu şocuri electrice în detenţie. Autenticitatea acestei înregistrări nu a putut fi verificată.

Tribunalul districtual Basmanni din Moscova a decis ca primul suspect în cazul masacrului de vineri să fie plasat în arest preventiv timp de două luni în aşteptarea procesului, a anunţat duminică agenţia de presă Interfax.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns