La doar câteva zile după vizita lui Donald Trump la Beijing, preşedintele Xi Jinping îl va primi, săptămâna aceasta, pe 19 şi 20 mai, pe omologul rus, Vladimir Putin. Iar astfel, Beijing întreţine un canal diplomatic la cel mai înalt nivel, într-un context internaţional foarte tensionat. Kremlinul susţine că cei doi lideri vor aborda principalele dosare internaţionale şi regionale şi că vor semna o declaraţie comună, după cum se arată într-un comunicat al administraţiei prezidenţiale ruse. Beijing consideră Moscova drept un partener prioritar asta chiar dacă, nici până acum, China nu a condamnat intervenţia rusă din Ucraina dar a pledat pentru negocieri de pace şi pentru respectarea integrităţii teritoriale a tuturor statelor, inclusiv a Ucrainei, după cum se poate înţelege.
Citește mai mult pe: rfi.fr

