Cioloș la RFI: Să nu ne așteptăm la un portofoliu puternic de comisar european

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar urma să anunțe miercuri componența noului Executiv de la Bruxelles.

Fostul comisar european pentru Agricultură Dacian Cioloș crede că Bucureștiul ar fi trebuit să propună o persoană cu un profil european mai accentuat, pentru a putea spera la un portofoliu de comisar european cu greutate: ”Este un profil mai degrabă de tehnocrat. Roxana Mînzatu e mai puțin cunoscută politic și e mai mult cunoscută de cei care o cunosc din activitatea ei, să zic, tehnocrată la ministerele care țin de fonduri europene”.

Fostul eurodeputat consideră că ”România ar fi putut trimite un profil politic european puternic, care să aibă pretenția la un portofoliu puternic. Dacă am fi avut un astfel de profil de politician român cunoscut la nivel european și cu experiență politică, am fi putut avea pretenția la un portofoliu consistent sau chiar la o poziție de vicepreședinte al Comisiei Europene”.

România merge cu un candidat de comisar european low profile

Dacian Cioloș observă că ”România merge cu un candidat mai low profile și atunci sigur că nu avem de ce să ne așteptăm la un portofoliu puternic. Atât cât o cunosc pe Roxana Mînzatu, eu sunt convins că ea va căuta să facă față cu brio oricărui portofoliu va primi, însă nu cred că trebuie să ne așteptăm la un portofoliu puternic, dat fiind profilul candidatului”.

Fostul comisar european explică și ce înseamnă un portofoliu puternic: ”Din punctul meu de vedere, portofoliu puternic înseamnă fie un portofoliu cu influență politică, fie un portofoliu pe un domeniu care ține de competențe europene, prevăzute prin Tratatul european, că UE are competențe de a emite legislație sau de a lua decizii pe domeniul respectiv. Că restul pot să fie portofolii care par frumoase pe hârtie, dar care nu au consistență, întrucât comisarul nu are putere de inițiativă legislativă pe domeniul respectiv sau nu are competențe de implementare, pentru că domeniul respectiv nu este acoperit de competențe europene prevăzute de Tratatul UE”.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns