Consultații medicale cu plată la medicii de familie și cei din ambulatorii, dacă CNAS nu va crește tarifele decontate (interviu)

Via: rfi.ro

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a pus în transparență publică un proiect al contractului-cadru ce prevede scăderea valorii punctului pentru consultații și pentru pacienții de pe liste. Aceasta ar însemna, potrivit medicilor de familie, diminuarea veniturilor lor cu procente cuprinse între 30% și 50%, iar asistența medicală primară și cea din ambulatoriul de specialitate vor ajunge la un pas de colaps. Valorile propuse de CNAS sunt următoarele, potrivit Hotnews.ro: 7,7 lei – valoarea punctului per capita; 6,2 lei – valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală primară (medici de familie) și 3,3 lei – valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, i-a îndemnat pe medicii de familie și pe cei de ambulator „să participe cu bună credință la negocierile cu CNAS”.

“Mesajul pentru ei este să participe cu bună credinţă la negocierile organizate de Casa naţională de asigurări de sănătate, pentru găsirea unei soluţii care să permită finanţarea corespunzătoare a activităţilor medicale pe care dânşii le desfăşoară. Doar declaraţii fără discuţii, fără negociere, mai ales pe această negociere are un cadru legal, nu este o negociere aşa ad-hoc, este o negociere instituţională, trebuie să aibă loc şi în urma negocierii atunci putem să avem şi puncte de vedere şi să discutăm în mod serios şi despre alte lucruri care sunt necesare pentru îmbunătăţirea calităţii actului medical”, a spus Alexandru Rafila.

În județul Timiș, zeci de medici de familie şi din ambulatorii au protestat luni, în faţa Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Medicii sunt nemulţumiţi că de la 1 februarie se diminuează punctul alocat pe consultaţie, se elimina sporul rural şi dispare şi sporul pentru medicii primari.

Dr. Mihai Iacob, președintele Asociației pentru Medicina Familiei Timiș, și vicepreședintele Colegiului Medicilor Timiș, este unul dintre medicii care au pichetat luni dimineață Casa Județeană de Asigurări de Sănătătate Timiș.

“Foarte rar suntem determinați să ieșim în stradă, dar de data aceasta, decizia guvernanților de a posta pe siteul CNAS un ordin prin care se modifică normele de aplicare ale Contractului Cadru , prin care se scad drastic punctajele pentru consultațiile per capita, per servicii, a determinat sau va determina în viitorul apropiat , de la 1 februarie, scăderea veniturilor medicilor de familie și a celor din ambulatoriul de specialitate cu aproximativ 30% . Din păcate, segmentele medicale cele mai importante, care sunt baza sistemului medical. Din acest moriv, medicii au protestat, spontan, luni dimineață, în fața Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș. O a doua mișcare de protest va avea loc miercuri la ora 12:00. Toți sunt deciși ca de la 1 februarie să nu mai semneze contractul cu casa de asigurări de sănătate, actul adițional din luna februarie, până nu se va reveni la punctajul precedent.”, explică la RFI, Dr. Mihai Iacob, președintele Asociației pentru Medicina Familiei Timiș,

Cât despre mesajul ministrului Sănătății, de a “participa cu bună credinţă la negocierile organizate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, Dr. Mihai Iacob a replicat: “N-am fost chemați la negocieri.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns