Pentru cei mai mulți trăitori în comunism experiența a fost traumatică prin durata ei, prin repetitivitatea absurdului și a minciunii, prin lipsuri materiale și obediență umilitoare. Ce urme au lăsat aceste lucruri asupra minții noastre la nivel conștient și inconștient? Ce trebuie să facem pentru a rezolva această traumă?
Experiența deceniilor comuniste a schimbat percepția asupra noastră înșine și asupra celorlalți. Suntem temători, șovăielnici în luarea unor decizii, suntem neîncrezători în semenii noștri. Statul paternalist și imaginea conducătorului – tată al națiunii au produs o infantilizare individuală și de grup, o uniformizare mentală, care îi face pe oamenii aparținând generațiilor crescute în regimul comunist să aibă în permanență nevoie de asistență și validare. Aceste deficiențe se transmit însă transgenerațional, verbal și nonverbal, fără să ne dăm seama și fără să dorim acest lucru. Ce rol pot juca în acest caz conștientizarea, educația și psihoterapia?