Citiți continuarea
Daniel Fenechiu critică atitudinea PSD: ”Este ușor agresivă, politică și electorală. PSD întotdeauna a avut acest tip de abordări, suntem învățați cu ele. Ce au spus miniștrii noștri sunt lucruri corecte, sunt lucruri care au fost discutate, dar probabil că nu le place celor de la PSD că PNL-ul își asumă anumite măsuri”.
Liderul senatorilor liberali susține că PNL este singurul partid autentic de dreapta: ”Vom continua să ne asumăm, suntem singurul partid autentic de dreapta și așa buni sau răi cum suntem, suntem singura garanție a faptului că interesele antreprenorilor și păturii mijlocii din România sunt reprezentate. În afara PNL, nimeni nu a făcut-o și nu poate s-o facă. E ușor să clamezi, să spui noi suntem, dar practic și pragmatic, PNL este singurul partid care s-a suprapus pe interesele de dezvoltare ale României, ale antreprenorilor, ale concurenței și ale clasei mijlocii”.
PSD a luat în vizor doi miniștri de la PNL, cel de Finanțe și cel al Dezvoltării, pe care i-a criticat voalat pentru informațiile apărute în presă legate de creșterea unor taxe și impozite. E vorba de impozitul pe dividende și introducerea unei taxe pentru accesul mașinilor poluante în centrul orașelor.
Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

