Datele sondajului național care arată că AUR e partidul preferat acum de tineri. Ce intenție de vot au PSD, PNL...

Via: hotnews.ro

Partidul lui George Simion se situează cu 16% pe primul loc în preferințele tinerilor între 18 și 35 de ani, pentru alegerile parlamentare. Urmează USR și PNL, la egalitate, cu 14%, PSD 12% și S.O.S. România, condus de Diana Șoșoacă, cu 5%. Acestea sunt cifrele din total. Dacă ne raportăm doar la cei care spun că vor vota, AUR ar fi votat de 23% dintre dintre tinerii care își exprimă intenția de a merge la vot. Pentru europarlamentare, coaliția PSD-PNL (măsurată împreună) e pe primul loc în intențiile de vot, cu 18%. Pe locul al doilea se află AUR, cu 16%, urmat de Alianţa Dreapta Unită, care ar aduna 14% din voturile tinerilor.

Intenția de vot a tinerilor pentru alegerile parlamentareFoto: Hotnews

Datele complete ale sondajului, comandat de organizaţia nonpartizană Tinerii Votează, vor fi prezentate publicului miercuri, de la ora 15.00, la Parlament, în prezenţa mai multor deputaţi, diplomaţi, reprezentanţi ai mediului academic, elevi şi studenţi.

Datele sunt din martie 2023. Cercetarea a fost realizată telefonic de către institutul clujean IRES, la nivel național, pe un eșantion de 800 de persoane cu vârsta de 18-35 de ani. Marja de eroare este de +/- 3,5%.

Intenția de vot a tinerilor, declarată de ei, este dublă față de acum 4 ani

Cifrele arată că mai bine de jumătate dintre tinerii chestionaţi afirmă că vor merge „cu siguranţă” la fiecare dintre cele patru runde de alegeri, iar un sfert dintre respondenţi se vor prezenta la vot „cel mai probabil”.

Alegerile prezidenţiale ar avea cea mai mare prezenţă la vot, 63% dintre tineri afirmând vă vor merge la vot cu siguranţă, în timp ce 24% vor vota „cel mai probabil”. La alegerile europarlamentare şi la cele parlamentare, cele două categorii însumează 83%, iar la locale – 89%, arată cifrele IRES.

La scrutinul pentru Parlament din decembrie 2020, au votat doar 25% dintre tinerii de pe listele electorale, cea mai scăzută prezență din ultimii 4 ani, arătau datele Biroului Electoral Central. La precedentele alegeri europarlamentare, din luna mai 2019, au ieşit la vot 43,2% din tinerii cu vârsta între 18 şi 34 de ani, arătau cifrele Consiliului Tineretului din România, preluate de HotNews.ro.

GRAFIC PREZENŢA LA VOT

La europarlamentare, Coaliția PSD-PNL e pe primul loc în preferințele tinerilor

Pentru alegerile europarlamentare, institutul de sondare a măsurat Alianţa PSD-PNL, ca o coaliție, în timp ce la alegerile parlamentare cele două partide sunt măsurate separat.

Astfel, la europarlamentare, alianţa PSD-PNL ocupă primul loc, cu 18% intenţie de vot. Pe locul doi, se află AUR, cu 15%, urmat de Alianţa Dreapta Unită, care ar aduna 14% din voturile tinerilor. Locul patru din clasament este disputat de partidul S.O.S. România, condus de Diana Şoşoacă, şi de partidul REPER, condus de Dacian Cioloş, ambele adunând 3% din voturile tinerilor.

Cel mai mare procent este însă al tinerilor indecişi, aceştia reprezentând 23% din totalul răspunsurilor.

GRAFIC EUROPARLAMENTARE

La parlamentare, conduce AUR, în condițiile în care PSD și PNL au fost măsurate separat

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns