Acesta este doar unul dintre consultanții politici cu care lucrează PNL. Potrivit surselor G4Media.ro, liberalii mai au contracte cu alte două firme de consultanță.
Surse G4Media.ro susțin că Martin Poliačik i-ar fi fost recomandat lui Ciucă de actualul președinte al Cehiei, Petr Pavel, cei doi fiind prieteni vechi din vremea când ocupau funcții de conducere în armatele celor două țări. Poliačik s-ar fi ocupat inclusiv de redactarea unei prime variante a cărții autobiografice a liderului PNL, ideea volumului fiind inspirată după una similară, a lui Pavel, de asemenea publicată înainte de alegerile prezidențiale.
La fel ca la Ciucă, titlul cărții cehului face aluzie clară la fosta sa meserie: ”În prima linie”. Unul dintre proiectele la care ar fi lucrat Poliačik după ce a fost angajat de Ciucă a fost redactarea acestei cărți, dar rezultatul nu ar fi fost satisfăcător (conținutul nu ar fi ținut cont de specificul autohton), astfel că demersul a fost reluat. Astfel s-ar explica și întârzierea apariției volumului pe piață, inițal aceasta fiind anunțată pentru luna iunie.
Recent, publicația snoop.ro a dezvăluit faptul că PNL a încheiat un contract pentru publicitate outdoor, cheltuind între mai și august 2024, „din subvenții acordate de la bugetul de stat” suma de 510.000 de euro pe lună pentru 400 de panouri stradale care promovează cartea lui Nicolae Ciucă. Liberalii au mai achitat 450.000 de euro pentru producerea și montarea afișajului în toată țara.
Ciolacu pe urmele lui Dăncilă și Ponta. Candidatura în statul eșuat (Spotmedia)
”Ca orice social democrat pur sânge, nu-i așa?, dl Ciolacu se duce la mănăstire înainte de a-și anunța candidatura prezidențială, de care pare să nu fi reușit să scape, oricât a încercat.
Nu a ales o rețetă de succes. Au fost la Putna de Sfânta Maria înainte de alegerile prezidențiale și Viorica Dăncilă și Victor Ponta , alţi sociali-democrați adevărați”, scrie jurnalista Ioana Ene Dogioiu.
”Dar poate că dl Ciolacu va avea mai multă susținere divină de la Văratec și, cinstit vorbind, are mare nevoie de ea în acest demers extrem de riscant și cu șanse destul de mici de reușită.
Cu atât mai mult cu cât își va anunța candidatura pe fondul inflamat al scandalului Pantelimon, care izbește cu maximă putere guvernul în funcție.
Cum ancheta penală este în curs și până la alegeri vor tot avea loc diferite evenimente legate de ea, la poliție, la parchet și în fața judecătorilor, memoria evenimentului, altfel scurtă în pofida maximei inflamări, va fi reîmprospătată.
Coroborat cu scandalul azilelor, cu Crevedia, cu 2 Mai și altele asemenea, Pantelimon nu mai este despre două persoane acuzate de omor, ci despre un stat eșuat, căruia poporul trebuie să îi dea un chip, un nume și un prenume. Cum dl Iohannis este total absent și deja complet irelevant pentru public, sigur că acel chip este al premierului.
Oricum guvernarea erodează masiv, însă asemenea lebede negre provoacă daune majore”.
Românii nu au dreptul la un sfârșit demn. (Adevărul)
Odată cu izbucnirea scandalului de la Spitalul Sf Pantelimon, tot mai mulți medici atrag atenția că România se confruntă cu un vid legislativ în îngrijirea pacienților terminali.