Derapajele bugetare retrogradează ratingul Franței. O lecție și pentru România

Via: rfi.ro

Publicitate

În ultima zi a lunii mai, agenția de rating Standard & Poor’s a redus calificativul Franței de la dublu A la AA- din cauza „degradării poziției bugetare”. În nota agenției se arată că va crește datoria publică a Franței din cauza deficitelor bugetare, mai mari decât se anticipa, care se vor înregistra în următorii trei ani. Din acest punct de vedere, situația fiscal-bugetară a Franței și abordarea agențiilor de rating merită analizate, mai ales că ele seamănă izbitor, din anumite puncte de vedere, cu evoluția bugetară a României.

În aprilie a.c., agențiile Moody’s și Fitch nu au penalizat ratingul suveran al Franței. A făcut-o, însă, la sfârșitul lunii mai a.c., S&P, în fața evidenței că situația bugetară s-a degradat în ultimii ani și după ce agenția de rating făcuse posibilă o astfel de mișcare prin reducerea perspectivei de la stabilă la negativă.

Este pentru prima oară din anul 2013 când ratingul suveran al Franței este redus, dar argumentele agenției S&P sunt imbatabile. Analiștii agenției nu cred că Franța va reuși să revină cu deficitul bugetar sub 3% din PIB, până în anul 2027, în pofida declarațiilor făcute de oficiali. Din acest punct de vedere, situația este perfect asemănătoare cu cea din România. Și guvernul de la București și-a asumat să revină în următorii ani la un deficit de 3% din PIB. Dar cine are încredere în ceea ce-și asumă oficialii români?

Bineînțeles, nu se pune problema ca Franța să nu își onoreze la timp plata datoriilor. Dar, marea întrebare rămâne: retrogradarea ratingului va influența nivelul dobânzilor la împrumuturi? Părerile sunt împărțite: sunt economiști care cred că diferența dintre randamentele franceze și cele germane (acum la 50 de puncte de bază în favoarea Germaniei) se va menține. Alți analiști anticipează o creștere a costurilor de împrumut pentru obligațiunile franceze.

Anul trecut, Franța a avut o degradare a situației bugetare, un deficit de 5,5% față de 4,8% din PIB, anul precedent. În anul 2023, a fost un derapaj bugetar de aproximativ 18 miliarde de euro care se explică prin scăderea veniturilor bugetare din impozitul pe profit și din TVA. Anul acesta, bugetul a fost construit cu un deficit de 4,9% din PIB, departe de nivelul de 3% așteptat în zona euro. În zona euro, anul trecut, Italia a avut un deficit mai mare decât Franța, dar francezii sunt printre „elevii cei mai puțin silitori” în materie de deficit și datorie.

Anul acesta, Franța a avut o avalanșă de vești rele în materie bugetară. Mai întâi, s-a constatat că deficitul bugetar de anul trecut, 5,5% din PIB, a fost mai mare decât cel prognozat. Ca răspuns, guvernul a anunțat economii bugetare de 10 miliarde de euro pentru anul acesta și alte 20 miliarde de euro pentru anul viitor. Apoi, datoria publică a fost anul trecut de 110% din PIB și este prognozată pentru anul acesta la 112% din PIB. Cu toate acestea, sunt și analiști care liniștesc opinia publică uitându-se la cererea crescută pentru obligațiunile franceze.

Un subiect de dezbateri este acela că retrogradarea de rating s-a făcut cu numai 10 zile înainte de alegerile europarlamentare.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns