Publicitate
Citiți continuarea
„În mediul de afaceri există o zonă de incertitudine serioasă, adică suntem confuzi. Atât antreprenorii români, cât și managerii din companiile multinaționale, pentru că observăm cele două, să zic, schimbări de paradigmă semnificativă, una locală, în România- alegeri, schimbări de taxe pe care le așteptăm și nu numai, iar la nivel global vedem o schimbare în direcția anti-globalizare, deci și de acolo ne așteptăm la un impact”, spune Dragoș Petrescu.
Reporter: Care este starea de spirit a antreprenorilor, în condițiile în care sunt făcute amenințări de către extrema dreaptă la adresa companiilor multinaționale?
Dragoș Petrescu: „Companiile străine și investițiile pe care acestea le-au realizat în România au fost foarte importante pentru consolidarea economiei României. Deci noi avem nevoie, am avut nevoie și avem nevoie în continuare de investiții străine și cred că aceste companii sunt necesare pentru ecosistemul României. Evident, ce cred că se va întâmpla este că, datorită incapacității statului de a putea gestiona verificările financiar-contabile în cadrul acestor companii, în cazul unora dintre ele care exportă cheltuieli în așa fel încât să raporteze profituri foarte mici, este foarte scăzută. Și atunci statul român va apela la aceste mecanisme simpliste de taxare a cifrei de afaceri, cum este cazul celor 1 un procent din cifra de afaceri care să fie în contrapartidă cu cota unică pe care noi o susținem, aceste tipuri de amenințări sunt foarte posibile și, din păcate, este foarte probabil să rămână.”
Rep: Au trecut două luni din 2025. Cum sunt resimțite în mediul de afaceri efectele ordonanței-trenuleț?
Dragoș Petrescu: „Observăm o contracție a cererii. Și am să vă vorbesc din două planuri -pentru zona de ospitalitate, vedem revenirea clienților către meniurile de prânz. Acele meniuri de prânz lansate prin 2009, când am trecut prin criza financiară profundă din acel moment. Ei bine, vedem acum un trend asemănător cu acel trend, deci există o contracție. Vânzările încă nu sunt sub nivelul celor de anul trecut, dar având în vedere coeficientul de inflație de aproximativ 5%, suntem cumva într-o conservare a vânzărilor în industria ospitalității. În piață însă, observ contracții mai mari în zona de retail, de până la 15 sau20 la sută în minus. Așadar, suntem îngrijorați”
Rep: În afară de asta, ce îi sperie pe antreprenori și ce îi încurajează dacă există ceva care îi poate încuraja în aceste vremuri?
Dragoș Petrescu: „Ne încurajează eforturile Guvernului de a reduce cheltuielile statului, ceea ce poate dacă chiar le duc la bun sfârșit aceste planuri anunțate cu surle și trâmbițe, să ne ducă spre o piață mult mai echilibrată, competitivă, adică să ieșim din acea zonă în care nimeni nu mai vrea să lucreze în mediul privat, pentru că salariile și efortul pe care trebuiau să-l depună la stat erau mult mai scăzute. Deci această, să zic, tendința guvernanților de a se restructura ne dă o urmă de optimism.Totodată, faptul că au fost amânate schimbări de taxe, să zic, așteptate la începutul anului, având în vedere starea deplorabilă a bugetului și a deficitului bugetar, ne-a dat o gură de oxigen, astfel încât să nu blocăm complet economia.

