În contextul globalizării și al creșterii tranzacțiilor transfrontaliere, dubla impunere a devenit o problemă majoră pentru grupurile de companii multinaționale care operează în România. Controalele în domeniul prețurilor de transfer efectuate de către autoritățile fiscale române se concretizează, de regulă, în ajustări semnificative ale prețurilor de transfer la nivelul contribuabililor români. Cu alte cuvinte, se ajunge în situația, nedorită, ca același venit să fie impozitat în două state diferite.
În fața acestei situații, contribuabilii români au la dispoziție mai multe instrumente legale pentru a contesta și a rezolva problema dublei impuneri. Cea mai simplă și la îndemână soluție pentru contribuabilii români este contestarea rezultatelor inspecției fiscale. Procesul implică formularea unei contestații fiscale, iar cum acestea sunt deseori tranșate în favoarea autorității fiscale, aceasta este frecvent urmată de formularea unei acțiuni în instanță care se va încheia cu o hotărâre judecătorească definitivă ce va tranșa disputa cu autoritățile fiscale române. Cu toate acestea, o decizie în instanță nu garantează eliminarea dublei impuneri, atât timp cât contribuabilul nu are succes în contestarea în fața instanței a rezultatelor inspecției fiscale.
Astfel, o altă soluție disponibilă este formularea unei plângeri în baza unei proceduri amiabile internaționale de eliminare a dublei impuneri, cum ar fi:
Convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state. Conform procedurii prevăzute în astfel de convenții, un contribuabil care se confruntă cu dubla impunere poate face o plângere la autoritatea competentă din statul de rezidență, care va încerca să soluționeze problema printr-o înțelegere amiabilă cu statul străin. Prezintă totuși anumite dezavantaje, principalul constând în dificultatea de a obliga autoritățile să ajungă la o soluție care să elimine dubla impunere la nivelul grupului de companii.Convenția privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate 90/436/CEE (EUAC). Inițial se încearcă o înțelegere amiabilă între autoritățile statale, care, în caz de neînțelegere, poate merge spre arbitraj. Această procedura ar trebui să asigure eliminarea dublei impuneri, dar are dezavantajul incertitudinii legate de termenii procedurii și poate conduce la dileme pentru contribuabil, care trebuie să aleagă între procesul național și procedura EUAC, ce nu pot decurge simultan (decât până la un anumit moment).Directiva UE 2017/1852 a Consiliului privind privind mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană, transpusă prin legislația națională. Aceasta extinde obiectul și reglementările comparativ cu EUAC și permite Curții de Justiție a UE să intervină în interpretarea dispozițiilor. Directiva se aplică pentru veniturile sau capitalurile obținute începând cu 1 ianuarie 2018.
Conform ultimelor statistici publicate de OECD cu privire la procedurile amiabile desfășurate de România în perioada 2017 – 2022, numărul cererilor de inițiere a procedurii amiabile ce vizează prețurile de transfer s-a majorat de aproape trei ori în decurs de un an, de la doar 16 în anul 2021, la 46 în anul 2022. Acest lucru arată o creștere importantă a numărului de cazuri în care contribuabilii au căutat să soluționeze dubla impunere pe cale amiabilă și poate reflecta o mai mare conștientizare a drepturilor fiscale sau modificărilor legislative care facilitează utilizarea acestei proceduri.