Este Gen. Z tot mai polarizată? Unde apare ruptura bărbați-femei și de ce contează pentru partide ca AUR sau USR...

Via: rfi.ro

Publicitate

”După anii 2000, balanța a început să încline în cealaltă parte. Și nu doar că e răsturnată, dar clivajul se vede în special la generațiile tinere.

Sociologii observă cum femeile (în special cele tinere) tind să aibă viziuni tot mai liberale, în vreme ce bărbații devin tot mai conservatori. Tendința a fost documentată în societăți dezvoltate, precum Marea Britanie, dar e și mai vizibilă peste Ocean, în Statele Unite”, mai scrie sursa citată.

PressOne a analizat rezultatele tuturor rundelor de alegeri din 1992 și până în 2020. Unul dintre județele fruntașe la capitolul prezență la vot este Teleormanul, unde media prezenței pentru toate rundele de alegeri desfășurate în ultimii aproape 30 de ani a fost de peste 58%.

În analiza PressOne, printre localitățile din Teleorman cu cea mai ridicată prezență la vot se numără orașul Videle. „Acasă” pentru politicieni precum Carmen Dan și Viorica Dăncilă, Videle a înregistrat la unele runde de alegeri rezultate chiar mai mari decât media județului.

De ce ies oamenii din Videle la vot? Am aflat că e bine să ai dovada votului pe buletin, pentru o „posibilă verificare”.

Și, cum Videle este o comunitate mică, toată lumea trebuie să fie văzută la vot.

”Marcel Ciolacu și ruleta rusească. Nicolae Ciucă, lansat la apă” este titlul editorialului scris de Ioana Ene Dogioiu în SpotMedia. De parcă nu ar fi fost suficientă sufocarea europarlamentarelor de către locale, s-a intensificat și campania pentru prezidențiale, mutată, nimeni nu mai înțelege de ce anume, în septembrie.

Mircea Geoană este în campanie prezidențială încă de anul trecut. Intenția domniei sale este foarte transparentă și exprimată atât de clar cât îi permite, la limită chiar, funcția actuală.

Dl Geoană bate țara în lung și lat, are întâlniri, acordă constant interviuri. Îi lipsește partea de afișaj stradal pentru că deocamdată nu poate face așa ceva și nici o rețea teritorială de aleși locali care să fie mobilizată la maximum în acest moment.

Pe partea vizuală, un start anticipat a luat Cătălin Drulă care, deși nu candidează pentru nicio funcție anume în 9 iunie, a plasat o mulțime de panouri cu chipul său, sigla și sloganul ADU în marile orașe.

De remarcat faptul că, în conformitate cu mai toate sondajele, dl Drulă nu este o locomotivă pentru partidul său, fiind la o cotă inferioară USR. Deci ne aflăm într-o ecuație inversă, dl Drulă vrea să capteze din agitația electorală și mobilizarea electoratului partidului său.

Din exact același motiv și din aceeași postură, de vagon, nu de locomotivă în raport cu partidul, și-a lansat destul de explicit candidatura prezidențială și Nicolae Ciucă.

Vizita președintelui Iohannis este principalul subiect comentat în presa locală.

Preşedintele a început ieri o vizită de lucru de trei zile în SUA. El a fost primit în Biroul Oval de la Casa Albă de preşedintele american Joe Biden, iar azi urmează să fie premiat pentru „rolul său de lider transatlantic și european”.

În declarația de presă care a urmat întâlnirii cu Joe Biden, Klaus Iohannis a anunțat că în legătură cu Visa Waiwer sunt încă foarte multe discuții tehnici.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns