Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată de Marea Cameră la data de 9 aprilie a.c.[1] în materia dreptului de acces la o instanță și a dreptului la viață privată, în contextul modificărilor climatice, vine cu câteva noutăți asupra cărora merită reflectat. Ne propunem să furnizăm unele repere celor interesați de acest subiect — juriști ori nejuriști –, care nu se vor încumeta să citească cele circa trei sute de pagini ale hotărârii. Vom relua, în același timp, tema limitelor tehnicismului și nevoii unei abordări interdisciplinare în cazul unor dezbateri juridice presante. O incursiune, fie și sumară, în zona litigiilor de mediu întemeiate pe drepturi fundamentale ilustrează neajunsurile teoriei pure a dreptului și invită cel puțin la o nuanțare.
Ceea ce problematica mediului și a schimbărilor climatice evidențiază este mai mult decât reglementarea unor comportamente în vederea evitării producerii unor prejudicii în prezent, de tipul celor cunoscute și definite în dreptul modern. Miza acestor norme este una nouă, existențială, anume blocarea faptelor omului de azi pentru a preîntâmpina problemele de mâine despre care știm că pun în pericol echilibrele Terrei cu consecințe dezastruoase pentru următoarele generații. Suntem pe tărâmul tradițional al Politicului. Dreptul poate interfera ? Până unde poate merge această interferență ?
În materialul de față vom încerca să schițăm maniera în care tema tehnicii și a mediului a fost evocată de câțiva importanți filosofi ai secolului al XX-lea. Heidegger dă tonul cu o modalitate neobișnuită de abordare a tehnicii. Jargonul său cere o anume răbdare, însă familiarizarea de după efort este pe deplin răsplătitoare. În viziunea filosofului german, esența tehnicii moderne ar fi „nevoia imperioasă de livrare” pe care omul o satisface pe seama naturii devenită o simplă „situare disponibilă”. Plecând de la această privire ce scrutează mult mai departe decât orice ecologie, s-au putut dezvolta teorii filosofice mai apropiate de concret, cu directă relevanță în drept. Hans Jonas e cel mai cunoscut exponent al noii etici ce se interesează de natură.
După o succintă prezentare a unor teorii care fără îndoială au marcat, direct sau indirect, generații de intelectuali, vom surprinde modul cum parte din aceste idei au fost preluate în dezbaterea politică și, începând cu anii ’90, s-au transformat în instrumente juridice din ce în ce mai concrete. Apoi, este interesant de observat cum, gradual, mediul a căpătat relevanță în cadrul unor litigii ce au ca obiect drepturi fundamentale (rights-based climate litigation). În acest sens, jurisprudența CtEDO este grăitoare căci, fără a neglija celelalte instrumente internaționale de protecție, în mod evident, Consiliul Europei oferă mecanismul supranațional cel mai avansat de salvgardare a drepturilor și, pe această cale, constituie barometrul cel mai fin al abordărilor în materie.
În sfârșit, vom vedea ce aduce nou această hotărâre, al cărei limbaj este impregnat de teoriile etice amintite, ca un ecou peste timp al unei invitații la responsabilitate adresată de filosofi cu multe decenii în urmă.
De la physis-ul grec la o etică intergenerațională
Diferența între modul cum vechii greci percepeau Natura și maniera modernilor de a se raporta la ea reprezintă o temă amplă.