Europa Plus: Google Polska recunoaște că nu verifică cursurile valutare pe care le afișează

Via: rfi.ro

Luni, rezultatele căutării ”curs de schimb zlot” indicau un curs de 5,20 PLN pentru un euro, față de cursul real de 4,34 PLN, amintește sursa citată.

De asemenea, ministerul de finanțe a transmis un comunicat în care se arată că respectiva cotație este un ”fake” și a cerut Google măsuri cât mai urgente pentru ca această situație să nu se mai repete.

La rândul său, Banca Națională a Poloniei a transmis prin intermediul unui purtător de cuvânt că ”datele afișate de Google nu sunt totdeauna precise” și a recomandat tuturor utilizatorilor să folosească datele afișate pe site-ul oficial al băncii naționale, cu atât mai mult cu cât ”Chiar Google recunoaște că nu verifică datele pe care le afișează public”.

Afirmația este confirmată chiar în reacția Google, care a transmis: ”După cum am comunicat deja în răspunsul nostru către Ministerul Finanțelor, funcțiile de căutare, cum ar fi afișarea cursurilor de schimb valutar, se bazează pe date din surse externe.

Google nu verifică datele de la furnizori, nu interferează cu conținutul acestora și nu poate garanta că ratele valutare prezentate sunt actuale. Datele sunt afișate așa cum sunt livrate.

Dacă sunt raportate erori, contactăm furnizorul de date pentru a le corecta cât mai curând posibil. De asemenea, am dezactivat temporar afișarea cursurilor de schimb. Ne cerem scuze pentru această situație”.

Slovacia: Un terminal pentru aprovizionarea cu GNL va fi construit la Bratislava

Ministerul mediului a dat recent avizul pentru începerea lucrărilor de construcție a unui terminal de gaz natural lichefiat GNL în portul Bratislava, pe cursul principal al Dunării, o investiție estimată la 40 de milioane de euro fără TVA, transmite publicația dennikn.sk.

Potrivit ministrului care face parte din guvernul liderului populist Robert Fico, ”Slovacia este obligată acum să-și construiască o infrastructură nouă care să poată asigura stabilitatea energetică, după ce a fost deconectată de la sursele stabile de aprovizionare în urma sancțiunilor aplicate Rusiei”.

”După părerea mea Rusia este cea care râde de noi. Politica sancțiunilor nu funcționează și asta este ceea ce reproșez eu în mod specific Uniunii Europene: că nu face o evaluare retrospectivă a sancțiunilor și asta pentru că în mod evident sancțiunile nu au avut efect (…) Dacă vă uitați la cifre, Rusia câștigă mai mult ca niciodată din exporturile de combustibili, în timp ce nivelul de trai în țara noastră și competitivitatea industriei noastre scad”, a adăugat politicianul.

Letonia: Trenurile de la Skoda întârzie

Compania feroviară de transport pasageri din Letonia a primit doar 17 din cele 32 de trenuri electrice noi care ar fi trebuit recepționate până la sfârșitul anului trecut, conform contractului semnat cu compania ”Skoda Vagonka” în 2019, transmite site-ul radioteleviziunii naționale letone.

Compania cehă nu și-a respectat nici angajamentul luat la începutul lunii decembrie, potrivit căruia va livra cel puțin încă două trenuri până la 31 decembrie 2023, adaugă sursa citată.

”Previziunile partenerilor noștri s-au dovedit excesiv de optimiste. Există o serie întreagă de penalități în caz de întârziere, pe care le vom pune în aplicare”, a declarat un reprezentant al companiei letone.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns