Amânarea aplicării taxei pe lux ascunde probleme grave de funcționare a statului. Opinia publică ar putea crede că amânarea aplicării impozitului special pe bunuri imobile și mobile de valoare mare, așa-numita taxă pe lux, s-a făcut din dorința de a-i proteja pe proprietarii de case sau mașini scumpe, dar realitatea este mai îngrijorătoare decât o eventuală intenție de acest fel. Amânarea arată, încă o dată, că statul român este nefuncțional.
Iată argumentele. Concret, ministrul Marcel Boloș a spus la sfârșitul săptămânii trecute că a fost nevoie de amânarea aplicării taxei pe lux de pe 30 aprilie până pe 30 septembrie a.c., din cauza imposibilității interconectării bazelor de date de la primării cu cele ale fiscului.
Din acest punct de vedere, nu avem o supriză. De mai bine de două decenii vorbim despre nevoia ca bazele de date ale diferitelor instituții de stat să poată fi interoperabile. Avem acum, cu ocazia taxei pe lux, încă o dată, dovada că nu s-a făcut nimic. Ministrul Boloș spune că se va ajunge la interoperabilitate atunci când cloudul guvernamental va începe să funcționeze. Vom vedea.
Nu este, însă, doar o problemă tehnică. Mai mult este o problemă de logică. Practic, metodologia legală le cere contribuabililor să își calculeze și să declare singuri impozitul special pe bunuri de valori mari. Numai că, așa cum spune ministrul finanțelor, contribuabilii nu știu valoarea impozabilă a clădirii pe care o dețin.
Motivul este simplu: proprietarii primesc de la autoritățile locale doar impozitul pe care îl au de plătit, nu și valoarea clădirii care ar trebui supraimpozitată. Cu alte cuvinte, contribuabilii nu știu valoarea clădirii, așa cum este calculată de primăriile localităților în care există proprietatea, și drept urmare, nu pot să își calculeze impozitul suplimentar pe care îl au de plată. Iar legea cere ca impozitul să fie calculat și declarat de proprietar și nu de autoritatea locală sau de fisc.
Trebuie știut că metodologia pe care o folosesc primăriile în acest moment pentru a calcula valoarea de impozitare a unei clădiri este simplistă. Adică, se înmulțește suprafața locuinței cu o valoare impozabilă, se ajustează în funcție de rangul localității și de zona în care este amplasată clădirea, după care, pentru calcularea impozitului, se aplică o cotă cuprinsă între 0,08% și 0,2% din valoarea impozabilă, în funcție de decizia Consiliului local.
Să spunem că începând cu anul viitor valoarea impozabilă va fi determinată pe baza unor studii de piață ale proprietăților imobiliare realizate de Uniunea Națională a Notarilor Publici. Ceea ce va putea schimba complet situația.
Să luăm un exemplu cum se poate ajunge la o valoare impozabilă de 2.500.000 lei, conform actualei metodologii. Să admitem, pentru simplificarea calculului, că vila este într-un oraș mare, de rang A, dar la periferie, astfel încât coeficientul de corecție să fie unu. Având în vedere că valoarea impozabilă maximă este de 1.000 lei pe metru pătrat rezultă că, pentru a se ajunge la valoarea totală de 2,5 milioane de lei, locuința trebuie să aibă 2.500 metri pătrați.