FMI: Economiile din Europa Centrală față în față cu încetinirea comerțului mondial și cu taxele vamale

Via: rfi.ro

Publicitate
Citiți continuarea

Statele din Europa Centrală sunt printre cele mai dependente țări, ale Uniunii Europene, de comerțul exterior. În Slovacia, ponderea comerțului exterior în Produsul Intern Brut este de 92% în Slovacia și de 69% în Cehia, pe baza datelor Eurostat din 2023. Doar România este sub media Uniunii Europene, cu o pondere de 39%.

Proiectul președintelui Statelor Unite, Donald Trump de a impune tarife de 25% pentru importurile din Uniunea Europeană este posibil să reducă perspectivele de creștere economică în Europa Centrală chiar dacă Polonia, cea mai mare economie din Europa Centrală, este considerată mai puțin expusă, anunța săptămâna trecută agenția de evaluare financiară S&P Global.

Geoff Gottlieb, reprezentant regional al FMI pentru Europa Centrală, de Est și de Sud-Est este de părere că economiile din Europa Centrală ar trebui să se concentreze pe ceea ce pot controla: să se concentreze pe reforme menite să sporească productivitatea și să crească nivelul de trai, dar și să facă presiune pe eliminarea barierelor comerciale ‘semnificative’ existente în interiorul UE.

Responsabilul recomandă firmelor din Europa Centrală să nu declanșeze costuri inutile încercând să fie competitive în străinătate. Totodată, cere o coordonare a noilor politici industriale la nivelul Uniunii Europene.

Un studiu al Fondului Monetar Internațional, publicat în 2024 arată că printre principalele bariere comerciale pentru Europa Centrală se află infrastructura deficitară la frontiere, reglementările privind achizițiile și lipsa unor reguli armonizate în interiorul UE, sectorul serviciilor fiind afectat de barierele comerciale ridicate.

Amintim și că mai multe state din Europa – Ungaria, Polonia, Slovacia- au înregistrat în 2024 deficite foarte mari motiv pentru care Comisia Europeană a demarat o procedură disciplinară împotriva lor. În total sunt 7 state europene, printre care se numără și Franța. Dar, România a avut cel mai mare deficit din blocul comunitar.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns