Formula 1: Dorit de Mercedes, Max Verstappen vorbește despre viitorul său în „Marele Circ”

Via: hotnews.ro

Presa din Germania a scris în ultima perioadă despre posibila mutare a lui Max Verstappen (Red Bull) la Mercedes, iar triplul campion mondial a comentat aceste zvonuri înainte de Marele Premiu de Formula 1 de la Miami.

Max VerstappenFoto: Otto Moretti/IPA Sport/ipa-age / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Formula 1: MP de la Miami – Programul complet al Grand Prixului și cine transmite la tv

Max Verstappen spune că viitorul său este la Red Bull, dar „niciodată să nu spui niciodată”

Pilotul olandez a dat impresia că vrea să pună capăt speculațiilor afirmând că viitorul său este la Red Bull, dar și-a încheiat discursul spunând că „niciodată nu știi ce îți rezervă viața”.

Verstappen a afirmat că „nici măcar 250 de milioane de euro” nu l-ar tenta să plece de la Red Bull (Mercedes i-ar fi pregătit un salariu de 150 de milioane de euro pe sezon) și a precizat că cel mai important lucru pentru el „este performanța” pe circuit.

În acest moment, monopostul echipei austriace nu are rival în Formula 1. Dacă totul merge conform calculelor, Verstappen va avea patru titluri mondiale la finalul anului (ar urma să-l egaleze pe Sebastian Vettel).

„Viitorul meu este la Red Bull. Banii nu vor fi un factor de diferențiere pentru mine. Nici măcar 250 de milioane de euro nu ar fi de ajuns, sunt mulțumit cu ceea ce câștig acum.

Este vorba despre performanță. Întotdeauna. În acest moment, pot spune că vreau să rămân la echipă pentru că cred în proiectul pe care îl avem.

Dar, până la urmă, în sport, dar și în viață, nu știi niciodată ce se va întâmpla în viitor. Cred că este foarte important să rămâi calm și să te concentrezi mereu pe munca ta.

La sfârșitul zilei, trebuie să avem cea mai rapidă mașină. Asta am cerut întotdeauna. Deci, practic, totul rămâne așa cum a fost înainte.

În acest moment, toată lumea este foarte concentrată pe ceea ce avem de făcut. Ajută foarte mult faptul că reușim să câștigăm curse” – Max Verstappen, citat de Reuters.

Marele Premiu de Formula 1 de la Miami va avea loc duminică, 5 mai, de la ora 23:00 (ora României). Cursa va putea fi urmărită în direct pe Antena 3 CNN.

“I’m happy with what I’m earning already, it’s about performance.”
– Max Verstappen on the Mercedes 150 Million Euro offer rumour

“No. But at the end of the day, even if let’s say that would be the case, €150 million…. money is not going to be the differentiator for me to go… pic.twitter.com/fK6ZXpZyWc

— Desi Racing Co. (@DesiRacingco) May 3, 2024

S-ar putea să te mai intereseze și:

>> Cel mai dorit inginer din Formula 1, la un pas de Ferrari

>> Sebastian Vettel și gestul superb pe care îl va face în memoria lui Ayrton Senna

>> Un inginer cu origini românești implicat în Formula 1 spune cine ar trebui să fie colegul lui Max Verstappen la Red Bull în 2025

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns