Furie, politică și violențe. Cum au intrat zeci de universități americane în febra protestelor declanșate de războiul din Gaza –...

Via: hotnews.ro

​Protestele declanșate de războiul din Gaza s-au amplificat în ultimele săptămâni în campusurile studențești americane și, inspirate de evenimentele de la prestigioasa Universitate Columbia, au cuprins zeci de școli. Peste o mie de demonstranți au fost arestați până acum, au existat acuzații de antisemitism, ciocniri cu poliția care a intrat în forță pentru a demola taberele de protestatari și chiar violențe în toată regula, în special la Universitatea California (UCLA), atunci când contramanifestanții pro-israelieni au atacat mulțimea pro-palestiniană, miercuri seară, scriu Reuters, BBC, Associated Press și New York Times.

Confruntări între poliție și protestatari la UCLA Foto: Etienne LAURENT / AFP / Profimedia

Zeci de campusuri universitare din SUA au fost ocupate în ultimele zile de studenții care protestează față de războiul din Gaza și cer școlilor să renunțe la orice legătură financiară sau de altă natură cu Israelul.

Un lucru cert: în vreme ce au atras atenția întregii lumi, manifestațiile nu au reușit să își îndeplinească obiectivele concrete. Universitățile nu intenționează să renunțe la legăturile cu Israelul sau la investițiile în companii care au legătură cu Israelul, iar președintele Joe Biden a subliniat că protestele nu l-au forțat să-și modifice politica din Orientul Mijlociu.

Multe universități se luptă încă să facă față manifestațiilor din campusuri, cu doar câteva zile înainte de ceremoniile de absolvire, și în vreme ce poliția a eliberat marți noapte o clădire ocupată la Universitatea Columbia, alte arestări fiind efectuate la Universitatea din Texas, Austin, forțele de ordine mai arestau încă, joi, manifestanții din tabăra de la UCLA.

Protestele din universitățile americane, inclusiv manifestații pro-israeliene, au început imediat după atacul terorist al Hamas din 7 octombrie și răspunsul Israelului în Gaza, dar s-au amplificat în ultimele săptămâni.

O serie de arestări făcute printre protestatarii pro-palestinieni la Universitatea Columbia din New York pe 18 aprilie, după ce aceștia instalaseră deja corturi în campus, au generat manifestații de solidaritate în alte colțuri ale țării.

Protestatarii s-au baricadat apoi într-o clădire a aceleiași Universități Columbia și au fost ulterior evacuați de polițiști, iar mișcarea a generat și mai multă atenție.

Zeci de universități au fost cuprinse între timp de febra protestelor, cu diferite grade de intensitate.

Printre acestea: George Washington, Brown, Yale, Harvard, NYU, Georgetown, John Hopkins, Cornell, Princeton, MIT – de pe coasta de est a SUA, California State Polytechnic, University of California, Los Angeles; University of California, Berkeley; University of Washington – de pe coasta de vest, University of Wisconsin, Indiana University, University of Michigan, Ohio State, University of Chicago – din Midwest, University of North Carolina, Charlotte, Florida State, Virginia Tech, University of Texas at Austin, Arizona State – din sud și sud-vest, potrivit BBC.

Problema a căpătat accente politice în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale americane din noiembrie, republicanii acuzând unii administratori de universități că închid ochii la retorica antisemită și la hărțuirea antisemită, scrie Reuters.

Forțele de ordine au intrat cu succes în tabăra pro-palestiniană la Universitatea din Los Angeles.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns