Citiți continuarea
„Iată care cred eu că sunt „calitățile“ care-i fac pe candidații la alegerile prezidențiale să nu poată fi votați:
1. Să fie personaje obscure, fără nici o calificare, de care n-a auzit nimeni, selectate de cât mai jos și ridicate apoi, într-un timp scurt, la funcții administrative și politice de vârf, care să le asigure câștiguri ieșite din comun și averi considerabile. Acestea sunt premisele fidelizării complete.
2. Să fie dispuși să facă orice pentru a nu se mai întoarce în locul din care au plecat.
3. Să creeze și să mențină prin activitatea lor un mediu social în care urmează să se recunoască în permanență, până la punctul în care vor ajunge să creadă că mediocritatea, incompetența și ticăloșia lor reprezintă regula firească a lumii.
4. Și totuși să râvnească – pentru a se putea vindeca, fie și doar formal, de complexe – la diplome, doctorate, titluri de orice fel, obținute prin circuite frauduloase create anume pentru ei.
5. Să urască neabătut cultivarea minții, vorbirea aleasă și orice virtute intelectuală.
6. Să obțină nenumărate funcții și posturi pentru care nu au nici pregătire și nici timpul necesar pentru a le acoperi.
7. Să nu vrea să facă nimic pentru ceilalți, ci totul pentru „ei și-ai lor“.
8. Să fie lipsiți de scrupule. Să nu aibă zvâcniri de conștiință, remușcări sau rușine. Să aibă capacitatea infinită de a minți public.
9. Să fie dedulciți la furt, averi, bunuri. Să fie locuiți de fiara lăcomiei care se trezește în ei ori de câte ori vin în contact cu locurile unde apar bani publici.
10. Să intre rapid în logica lui „așa se face“, în logica lui „se minte“, „se fură“, „se-nșală“ ca reguli fundamentale ale vieții.
11. Să ajungă să fie convinși că toate comoditățile vieții obținute pe căi murdare li se cuvin. Să devină bădărani, obraznici, disprețuitori.
12. Să nu realizeze niciodată cât rău au făcut pe lume. Să se considere, în fața oricărei judecăți, nevinovați. Și să susțină mereu că sunt patrioți.”, scrie Gabriel Liiceanu în Contributors.
Potrivit lui Gabriel Liiceanu, „marea reușită a sistemului politic corupt din ultimele trei decenii a fost crearea managementului științific al contraselecției”.
„De ce socotesc contraselecția boala letală a României în clipa de față? Pentru că ea secătuiește rezervorul de inteligență și moralitate care asigură forța oricărei națiuni. Pentru că ea suprimă în fașă elitele și performanțele acestei țări. Compromiterea cuvântului „elită“ în ochii oamenilor a început în comunism și continuă astăzi la scară planetară prin neo-ideologia corectitudinii politice, apoi a religiei woke și, mai nou, prin ideologia MAGA și a suveranismelor de la noi.”, mai scrie filosoful.
Articolul integral poate fi citit AICI.
Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

