Grevă de avertisment, declanşată de sindicaliști din sănătate „pe fondul refuzului Guvernului de a negocia şi acorda drepturile legitime ale...

Via: hotnews.ro

Sindicatele afiliate Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” organizează, miercuri, o grevă de avertisment în unităţile sanitare, conform News.ro. Angajații din sănătate cer creşterea veniturilor salariale reale, indexarea cu nivelul inflaţiei şi eliminarea inechităţilor salariale. Sindicaliștii de la Solidaritatea Sanitară au continuat protestele și amenință cu greva generală cu toate că Sanitas, cealaltă mare federație sindicală din sistemul sanitar, s-a mulțumit cu creșterile salariale oferite de Guvern și a renunțat la proteste încă de la finalul lunii ianuarie.

Protest Solidaritatea SanitarăFoto: Solidaritatea Sanitara

Greva de avertisment va avea loc, în intervalul orar 12:00-13:00, în unităţile sanitare publice, la aceasta urmând să participe membri de sindicat şi alţi angajaţi care au semnat pentru grevă pe listele sindicatelor „Solidaritatea Sanitară”, protestul beneficiind şi de manifestările de solidaritate din partea altor angajaţi.

Potrivit sindicaliştilor, acţiunea de protest exprimă susţinerea participanţilor pentru revendicările angajaţilor din Sănătate, între care creşterea veniturilor salariale reale, indexarea veniturilor salariale cu nivelul inflaţiei, recompensa echitabilă pentru participarea la asigurarea continuităţii serviciilor medicale şi desfăşurarea activităţii în diferite condiţii de muncă, eliminarea gravelor inechităţi salariale, accentuate prin ultimul act normativ în domeniul salarizării (OUG nr. 19/2024).

„Greva de avertisment este parte a grevei îndreptată împotriva politicilor economice şi sociale ale Guvernului, aceasta fiind declanşată de Federaţia «Solidaritatea Sanitară» pe fondul refuzului Guvernului de a negocia şi acorda drepturile legitime ale angajaţilor din sănătate”, susţin aceştia.

Organizarea şi desfăşurarea grevei de avertisment este făcută cu respectarea prevederilor legale în privinţa asigurării a cel puţin o treime din activitatea normală şi a funcţionării normale a tuturor serviciilor de urgenţă.

„Precizăm că suplimentar faţă de măsurile prevăzute de lege, pentru a proteja atât buna funcţionare a unităţilor sanitare în condiţiile specifice protestului, cât şi posibilitatea exercitării efective a dreptului la grevă pentru angajaţii din sănătate, Federaţia «Solidaritatea Sanitară» a solicitat în prealabil Guvernului încheierea unui Acord privind procedura de desfăşurare a grevei în sistemul sanitar, acesta refuzând această procedură suplimentară de protecţie. În condiţiile indiferenţei demonstrată de guvernanţi faţă de siguranţa pacienţilor şi buna funcţionare a unităţilor sanitare pe timpul grevei, pentru a ne asigura că toţi angajaţii din sănătate sunt corect şi complet informaţi privind acţiunile ce trebuie desfăşurate, Federaţia «Solidaritatea Sanitară» a elaborat şi publicat un document de informare publică numit Decalogul grevei de avertisment, ce conţine instrucţiuni publice privind comportamentul angajaţilor pe perioada grevei de avertisment, informaţiile specifice acestuia fiind transmise pe toate canalele de informare ale organizaţiei”, au adaugat sindicaliştii.

Fondul de salarii al angajaților din sănătate și asistență socială a crescut, începând de luna trecută, în două tranșe – una în martie și una în iunie – în total, cu un procent de 20%, prevede o Ordonanță de Urgență adoptată de Guvern pe 7 martie.

Promisiunea privind creșterea salariilor cu 20% fusese făcută de Guvern încă din luna ianuarie, în contextul în care Sanitas și Solidaritatea Sanitară, cele mai mari federații sindicale din sistemul sanitar, amenințau atunci cu declanșarea grevei generale, dacă salariile nu vor crește.

Ordonanța de urgență a Guvernului majorează și salariile de bază ale personalului din sănătate, precum și cele ale personalului TESA din sănătate, creșterea urmând să se facă tot eșalonat.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns