Citiți continuarea
„Suntem însă, sigur, într-o situaţie complicată, în ţara noastră. Venim după alegerile care nu s-au finalizat anul trecut. Avem o neîncredere puternică atât în instituţii, cât şi în lumea politică. Nu trebuie să fugim de aceste lucruri. Şi este clar un clivaj important în societate. Asta e o realitate pe care nu o putem ocoli. Avem o situaţie complicată şi în plan internaţional, în care războiul, care este totuşi aproape de graniţele noastre, nu e foarte clar cum se va finaliza. Vedem că şi în plan comercial sunt conjuncturi care nu arată foarte bine şi care ne pot influenţa economia. Şi, în această situaţie, cred că, din punct de vedere central, din nou suntem conştienţi de câteva lucruri”, a afirmat Bolojan la şedinţa UNCJR.
Preşedintele interimar crede că pentru a putea schimba lucrurile, pentru a putea face faţă situaţiilor care vor apărea şi care sunt provocatoare şi problematice pentru România, este nevoie de „o stabilitate politică”.
„Asta este o condiţie obligatorie. Nu este suficientă, dar este absolut necesară. Dacă nu vom avea această stabilitate în perioada următoare, lucrurile nu vor arăta bine, pentru că nu ai cum să poţi să ţii lucrurile într-o direcţie bună, să reacţionezi, să faci reforme, dacă nu ai o stabilitate”, a afirmat Bolojan.
Bolojan a completat că în această „lună şi jumătate de zile”, în care a avut „onoarea” să exercite această funcţie de Preşedinte, a putut vedea că, dacă vrea, într-adevăr, să contribuie la stabilitate, Preşedintele României trebuie să colaboreze cu Guvernul, trebuie să colaboreze cu toţi factorii decidenţi.
„Am văzut că dacă vrea, într-adevăr, să contribuie la stabilitate, preşedintele României trebuie să colaboreze cu Guvernul, trebuie să colaboreze cu toţi cei care sunt factori decidenţi. Când, gândiţi-vă, te duci la un Consiliu European, se discută de competitivitate, de energie şi când vii acasă, dacă nu există o colaborare cu Guvernul, dacă nu există o consultare ca să te aliniezi şi să pui în practică ceea ce se convine acolo, nu faci decât nu doar să nu mai fii serios în raport cu cei cu care te întâlneşti, dar să pui ţara noastră într-o situaţie complicată”, a afirmat Ilie Bolojan.
Preşedintele interimar a adăugat că, din acest punct de vedere, toţi trebuie să fie conştienţi că fără o stabilitate, fără o colaborare între preşedintele României şi o majoritate parlamentară, „în spirit de fair play şi de corectitudine”, nu poate exista stabilitate, iar asta „e o condiţie necesară”.
„O chestiune, cred, de care trebuie să fim conştienţi este că nu putem redistribui ceea ce nu avem. Şi pentru asta, cred că trebuie să fim pragmatici, să fim conştienţi, aşa cum a spus şi domnul prim-ministru, că este nevoie de o gestionare cât mai bună a bugetului, ceea ce înseamnă reforme, ceea ce înseamnă o reducere a cheltuielilor statului, pentru că fără o astfel de chestiune, care nu se face foarte uşor, nu vom putea merge mai departe şi asta este o condiţie necesară pentru ca banii economisiţi să fie duşi, într-adevăr, în dezvoltare, în cofinanţarea fondurilor europene şi în proiecte de investiţii în sănătate sau în educaţie”, a punctat Ilie Bolojan.

