Citiți continuarea
”Deci au fost nişte (restructurări – n.r.)… unele au fost în 2008, 2009 şi altele au fost în 2020. Din punctul meu de vedere, peste tot, cred că este nevoie ca în ţara noastră, în autorităţi centrale, în instituţii, în ministere, peste tot trebuie făcută o analiză simplistă, într-o primă fază, care să îţi arate în ce măsură oamenii sunt stabiliţi în mod corect, dacă salariile pe care le câştigă sunt meritate, dacă fac ceva, dacă vin la serviciu, pentru că se întâmplă şi astfel de situaţii. Şi asta am încercat să fac şi la Senat. De ce? Pentru că asta pentru mine e o credinţă. Nu fac lucrurile astea din imagine. Eu asta am făcut. Deci nu e o chestiune, să spunem, o chestiune de spectacol de general”, a declarat Ilie Bolojan, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.
Bolojan a arătat că, după ce vor fi făcte restructurări de personal, se va putea vedea că Senatul poate funcţiona cu mai puţini angajaţi.
”Sună prost ce spun acum, dar după ce se fac reducerile, se va constata că Senatul funcţionează bine-mersi şi chiar dacă peste un an de zile s-ar câştiga acele procese, se va dovedi măcar că funcţionează bine-mersi. Pentru că noi oricum astfel plătim acele salarii, dar nu e o problemă de a câştiga sau a pierde. Important este să iei decizii de management corecte, să stabileşti o procedură corectă şi cinstită care respectă prevederile legale de organizarea concursurilor pentru cei care vor rămâne, să faci concursuri corecte şi după aceea sigur că e inevitabil să fii acţionat în instanţă”, a spus Bolojan.
Preşedintele Senatului a menţionat că, în urma acestor restructurări, sunt oameni nemulţumiţi, aşa cum este normal.
”Sunt oameni care sunt nemulţumiţi, sunt oameni care se cred, cum să vă spun, dezavantajaţi, dar sunt şi oameni care dacă au stat ani de zile fără să facă nimic şi nu au fost deranjaţi să ia un salariu fără să facă nimic, vă daţi seama că, la ce tupeu au, nu-i de mirare că vor face orice fel de chestiune. Deci, nu procesele sunt o problemă, ci să faci o dimensionare corectă, să faci concursuri corecte ca să-i păstrezi pe profesionişti şi să demonstrezi într-un an, doi că instituţia funcţionează cel puţin la fel de bine, face la fel de bune servicii sau proiecte de legi, în cazul Senatului, ca şi înainte, dar sunt nişte sume importante de bani care sunt economiste, care sunt duse către locuri unde, într-adevăr, chiar avem nevoie în ţară”, a adăugat Bolojan.
Liderul PNL a mai spus că restructurarea de personal nu este o problemă de orientare politică, o problemă de siguranţă pentru România. El a adăugat că a opri risipa banilor publici este o necesitate.
”Dacă nu ne reducem aceste cheltuieli pe de-o parte, nu ne creştem veniturile pe de-altă parte şi nu încercăm să generăm o creştere economică prin absorţia de bani europeni care să fie duşi în investiţie, ca să creştem economia, nu vom fi în situaţia în care să aşteptăm în anii următori veşti bune, pentru că în fiecare an spaţiul de mişcare al Guvernului se micşorează şi, practic, guvernele noastre vor fi nişte agenţii de plăţi, plătind salarii, plătind obligaţii, plătind dobânzi şi aşa mai departe şi nu vor mai putea face politici care să dezvolte această ţară.

