Citiți continuarea
„Cu un profund sentiment de durere, ne luăm rămas bun de la domnul Ratan Navel Tata, un lider cu adevărat deosebit, ale cărui contribuții incomensurabile au modelat nu numai grupul Tata, ci și însăși structura națiunii noastre”, a transmis președintele grupului, Natarajan Chandrasekaran, într-un comunicat.
În mesajul transmis de premierul indian Narendra Modi, acesta îl numește un „lider vizionar” în mediul afacerilor, un „suflet milostiv” și un „om extraordinar”.
Premierul l-a omagiat pentru „conducerea stabilă a uneia dintre cele mai vechi și mai prestigioase companii din India”, care, sub conducerea sa, a devenit un grup internațional de amploare, cu o gamă largă de produse, de la programe de software la mașini sport.
Conglomeratul include 29 de companii listate public, dintre care cele mai importante sunt: Tata Consultancy Services, Tata Motors, Tata Steel, Tata Power, Titan, Tata Projects, Air India, Indian Hotels Company etc
„A făcut din India un loc mai bun”
Născut în Mumbai în 1937, Ratan Tata dorea să devină arhitect și a lucrat în Statele Unite, până când bunica sa, care l-a crescut, i-a cerut să se întoarcă în țară pentru a se alătura afacerii familiei, fondată în 1868. A început să lucreze într-un atelier la Tisco (în prezent, Tata Steel), în apropierea furnalelor, locuind într-un cămin de stagiari.
A preluat conducerea imperiului familiei în 1991, profitând de valul reformelor liberale pe care India le implementa atunci. În cei 21 de ani în care Ratan Tata s-a aflat la conducerea acestui conglomerat cu o gamă largă de produse, grupul s-a extins pentru a include mărci britanice de automobile de lux, precum Jaguar și Land Rover.
Ratan Tata s-a pensionat în 2012, dar nu a încetat să rămână cu ochii pe imperiul său, fiind nevoit chiar să preia frâiele companiei pentru câteva luni, patru ani mai târziu. De atunci, el a devenit președinte de onoare.
Companiile din imperiul Tata, prezente în peste 100 de țări, au realizat în perioada 2023-2024 o cifră de afaceri de peste 165 de miliarde de dolari (150 de miliarde de euro), depășind nivelul de capitalizare de piață de 365 de miliarde de dolari la sfârșitul exercițiului financiar de la finalul lunii martie.
Grupul Tata a mai informat că activitatea sa filantropică a „atins viețile a milioane de oameni”. „De la educație la sănătate, inițiativele sale au avut un impact măreț, de care vor beneficia generațiile viitoare”, a adăugat acesta.
Mai mulți lideri din mediul afacerilor i-au adus un omagiu lui Ratan Tata, inclusiv CEO-ul Google, Sundar Pichai. Acesta, originar din India, a salutat „contribuția extraordinară” a lui Ratan Tata în sfera antreprenoriatului și a filantropiei, adăugând că magnatul „și-a dorit enorm să facă din India un loc mai bun”.
„Economia Indiei este pe punctul de a cunoaște o evoluție istorică. Viața și activitatea lui Ratan au jucat un rol major în a ne aduce în acest punct”, a declarat, pe X, Anand Mahindra, președintele conglomeratului indian Mahindra.
Vedeta de la Bollywood, Salman Khan, a declarat pe X că este „profund îndurerat” de moartea lui Ratan Tata.