Inechitățile salariale din educație vor fi eliminate curând, promit sindicatele și Guvernul

Via: rfi.ro

Optimismul este impartasit si de liderii de sindicat care au iesit azi de la discutii zambitori. În ceea ce priveste inechităților salariale, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educației „Spiru Haret“, a spus că „Guvernul trebuie să-și facă niște analize și să ia o decizie“.

Atât Nistor, cât și Simion Hăncescu, liderul FSLI, au ieșit de la întâlnire zâmbitori și i-au asigurat pe jurnaliști că „angajamentele vor fi respectate“. În perioada următoare, a precizat la RFI Marius Nistor, președintele Federației Spiru Haret.

Inechitățile salariale despre care vorbesc sindicatele înseamnă diferențele foarte mari create între salariile personalului didactic de conducere din școli, directori și directori adjuncți, și personalului didactic auxiliar de conducere – contabili-șefi și secretari-șefi, după aplicarea în practică a majorărilor salariale obținute de profesori în urma grevei generale din mai-iunie 2023, scrie edupedu.ro.

Marius Nistor spunea recent pentru același portal că rezolvarea inechităților salariale ar putea fi făcută prin majorări serioase pentru personalul din conducerea școlilor: Un director adjunct al unei școli ar trebui să primească în plus 1600 de lei pentru a ajunge la salariul unui profesor cu grad didactic I, cu vechime peste 25 de ani și studii superioare de lungă durată.

La sfarsitul lunii august, 2.500 de șefi de unități de învățământ din țară au semnat un apel prin care solicitau Guvernului să regleze inechitățile din sistem.

Printre ei si fosta directoare a Școlii Gimnaziale Popricani din județul Iași, Simona Voinescu, care a explicat la RFI de ce a renuntat la postul de director

Simona Voinescu declara atunci că a demisionat de la conducerea școlii, preferând să revină la catedră, unde câștigă mai mult: ”Suntem demotivați. Prin aprobarea acestei Ordonanțe de Urgență de către Guvernul României, mă refer la Ordonanța 53 din iunie 2023, într-adevăr au existat creșteri salariale, dar ele aplicându-se în același procent tuturor angajaților, bineînțeles că acum diferența dintre mine ca învățător și tot eu, aceeași persoană, ca director, este mai mare”.

Ulterior, sute de directori au renunțat la funcții pe motiv ca sunt mai prost platiti decat daca s-ar rezuma doar la a preda.

După consultările de luni de la Palatul Victoria, Guvernul a transmis că directorii de școli, grădinițe și creșe, contabilii și secretarii șefi vor primi salarii majorate, și se vor elimina astfel “inechitățile salariale din educație” in cel mai scurt timp.

În privința majorărilor salariale promise de la 1 ianuarie 2024, dialogul rămâne deschis iar discuțiile vor continua, transmite premierul în comunicatul de presă.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns