Ionuț Stroe: Coaliția PNL-PSD este ruptă, doar administrăm guvernarea

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

Ionuț Stroe vorbește despre coaliția PNL-PSD la minutul 14.20:

Pentru a afișa acest conținut Facebook, trebuie sa autorizați cookie-urile de măsurare a audienței și publicității.

AcceptațiGestionarea opțiunilor mele

PNL a afirmat în repetate rânduri că vrea o guvernare de dreapta după alegeri. USR a cerut în schimb Partidului Național Liberal să rupă coaliția cu PSD.

Ionuț Stroe spune că acest lucru nu este posibil: ”Plecăm, rupem punțile, dăm foc la țară, generăm instabilitate politică, eventual niște alegeri anticipate, bine, nu mai e cazul în momentul de față, iar această instabilitate politică foarte ușor se poate transforma într-o instabilitate socială, într-o instabilitate economică”.

Liberalul declară că în prezent, coaliția PNL-PSD nu mai există: ”Coaliția este ruptă, din punctul meu de vedere, noi administrăm în momentul de față guvernarea, în sensul că există oameni care conduc instituții și care nu vor abdica de la această obligație (…). Există o relație instituțională în cadrul coaliției, care asigură funcționalitatea, dar asta nu înseamnă că vom mai avea împreună cu social-democrații proiecte politice, negocieri, idei sau vom promova mari proiecte”.

Critici la adresa USR

Pe de altă parte, Ionuț Stroe îi dă replica președintei USR, Elena Lasconi, care a criticat PNL-ul, într-un interviu la HotNews.ro. ”Domnul Ciucă a fost foarte nepoliticos și e foarte urât pentru PNL. Nu a avut cuvânt. PNL-ul cu care voi vorbi după primul tur nu va fi unul condus de domnul Ciucă”, a afirmat candidata USR la alegerile prezidențiale.

Ionuț Stroe îi răspunde: ”Lucrurile se mai schimbă. Probabil că ulterior epuizării acestui ciclu electoral, doamna Lasconi nu va mai fi în zona decizională a USR-ului. Cine o poate crede pe doamna Lasconi, când spune despre președintele Ciucă că este un tip nepoliticos? Poți să-l ataci în multe feluri, dar nu în acest fel. Domnul Ciucă este un tip extrem de echilibrat, este un om plin de respect, un om care în dialogul, cel puțin cel vizibil, apropo de modul cum a reflectat presa deschiderea dânsului față de USR și față de doamna Lasconi, niciodată nu a fost cel care să atace. A spus doar că i se par disproporționate anumite condiții, atacuri, provocări, lansate de doamna Lasconi, înainte de a porni acest dialog”.

Liberalul o critică pe președinta USR: ”Doamna Lasconi, păcat, e o doamnă, cred că marea problemă a dânsei este în a câștiga încrederea propriului electorat și propriului partid. Sunt semnale foarte clare, cel puțin zona USR, că partidul nu reacționează pozitiv la pretențiile sau la așteptările doamnei Lasconi în ceea ce privește promovarea acestei candidaturi și ar trebui să se gândească în principal la comportamentul dânsei, înainte de a pretinde de la alții”.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns