Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe...

Via: hotnews.ro

Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”.

Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia

Citește și: Macron insistă cu ideea trimiterii trupelor NATO în Ucraina. „Ce securitate va mai fi pentru România și Republica Moldova?”

„Nu judec un preşedinte al unei ţări prietene precum Franţa, dar nu înţeleg rostul şi utilitatea acestor declaraţii, care cresc în mod obiectiv tensiunea”, a apreciat ministrul italian Guido Crosetto, într-un interviu publicat sâmbătă de ziarul Corriere della Sera, citează Agerpres.

De asemenea, Crosetto a reafirmat că poziţia Italiei nu se schimbă şi că, deşi a susţinut întotdeauna nevoia de a ajuta Ucraina, „a fost exclusă intervenţia directă a armatei italiene în conflict”.

„Ucraina trebuie ajutată să evite extinderea conflictului, dar trebuie căutate toate formele de dialog, începând prin a ţese pânza diplomaţiei. Pentru că, dacă ar izbucni un conflict, Italia ar avea multe de pierdut”, a declarat Crosetto.

El a amintit de asemenea că în Italia există „o interdicţie explicită a intervenţiilor militare directe, în afara celor prevăzute de legi şi Constituţie” şi „intervenţiile armate pot fi efectuate numai prin mandat internaţional, de exemplu pentru punerea în aplicare a unei rezoluţii ONU”.

„Toate ţările pot face ceva mai mult în ceea ce priveşte ajutorul, dar mai presus de toate trebuie să credem şi să insistăm asupra diplomaţiei. Nu trebuie să lăsăm nicio piatră neîntoarsă pentru a ajunge la un armistiţiu: chiar şi o zi fără bombe este un rezultat bun, pentru că se poate transforma în două, trei, patru…”, a adăugat el.

Citește și: Guvernul italian afirmă că dialogul cu Rusia trebuie să rămână deschis

În ceea ce priveşte situaţia din Israel şi războiul din Gaza, ministrul italian a declarat: „Mi-aş dori ca toată mobilizarea pe care o văd în favoarea Palestinei să existe şi faţă de Ucraina. Sunt în regulă aceste manifestaţii mari care cheamă la pace, fără a recurge totuşi la violenţe, pe care, din păcate, le-am văzut în ultimele zile mai ales în universităţi. Dar mi-ar plăcea să-i văd (protestând) şi faţă de toate decesele din rândul civililor ucraineni”.

_____

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns