I se mai spune Joia Mare, Joi Marele, Joia Patimilor, Joia Neagră sau mai rareori Joimărica. Este Joia de dinaintea Paştilor. Ziua în care morții vin la vechile lor locuințe, unde stau până la Moşi sau Sărbătoarea Moşilor (sâmbăta de dinaintea Rusaliilor). Ziua în care se înroșesc ouăle și are loc „nunta urzicilor”.
O zi plină de tradiții vechi, despre care scrie Simeon Florea Marian în studiul său etnografic ”Sărbătorile la români”
Focurile morților și „pâinea uitaților”
Joia Mare e considerată de către români ca o zi binefăcătoare şi apărătoare a morților, scrie Florea Marian. De aceea, după credința şi spusa românilor din cele mai multe părți ale Munteniei, morții vin în fiecare an în această zi pe la vechile lor locuințe, unde stau până la Moşi sau Sărbătoarea Moşilor, adică până sâmbătă înainte de Rusalii, când se fac apoi împărțeli de plecarea sufletelor, adică când se dau colaci şi oale de pomană, iar morții pleacă cu colacul şi cu oala primită.
În acest răstimp unii morti, sau mai bine zis unele suflete se aşază pe streaşina casei, iar altii în alte locuri, unde stau apoi până la intoarcere.
Deoarece în Joia Mare, când sosesc morţii, nu e întotdeauna foarte cald, datina cere să faci în dimineața și seara acestei zile în curtea casei sau în bătătură focuri anume pentru ei, ca să aibă la ce se încălzi și sta la lumină.
lar focurile acestea unii le fac din surcele, altii din boji (Sambucus Ebulus ) uscaţi şi cât se poate de mari. Alții fac focuri din alun adus din pădure cu o zi înainte. Lemnele nu trebuie tăiate cu securea sau cu barda, ci se rup manual, iar cel ce le aduce nu trebuie să le pună jos din momentul recoltării până ajunge cu ele acasă.
Unii, după ce au făcut focul, pun lângă foc mai multe scaune pe care aștern pături, iar alții le tămâiază şi toarnă apa pe lângă ele.
După ce s-a făcut focul, unele românce fac o turtă de făină, crestată pe margini, care se numește „pâinea uitaților”
Joimarele este ziua în care trebuie să dea colaci de pomană pentru toti morții familiei.
Joimari este „deadline”-ul până la care femeile puteau să-şi toarcă lâna și cânepa
Joia aceasta, după credința şi spusa românilor din Muntenia, este ultimul termen până la care femeile şi cu deosebire fetele puteau să-şi toarcă lânețele și mai ales cânepa, mai scrie Simeon Florea Marian.
Femeile și fetele cele leneşe, care nu şi-au tors până în această zi toate lânețele și cânepa, precum şi cele care nu aveau cusute cămăși noi de Paşti, o pățesc foarte rau, căci Joimărița sau Joimărica, umblă în ajunul acestei zile pe la toate casele, iar acolo unde vede că femeia nu a tors lâna și nu și-a cusut cămașa nouă, nu numai că o batjocoreşte şi o mustră foarte aspru, ci îi aprinde şi arde toată cânepa rămasă netoarsă.