Citiți continuarea
Invitată sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, de la Prima TV, Elena Lasconi a spus că lucrurile sunt complicate pentru Crin Antonescu. Ea și-a explicat poziția și pe sondaje, și pe interacţiunea cu oamenii.
„Îmi doresc să fac bine pentru România şi cred că în momentul de faţă, dacă coaliţia ar schimba candidatul… chiar dacă vorbim de foarte puţin timp, deadline-ul este 15 martie când poţi să îţi depui candidatura. De ce spun asta? Pentru că Crin Antonescu este în cădere (…) Pot să mă bazez şi pe asta (pe sondaje – n.r.), văd şi interacţiunea cu oamenii şi cred că, din poziţia de preşedinte interimar, Ilie Bolojan de acum înainte tot o să crească”, a afirmat Lasconi.
Președintele USR spune că ar face sigur campanie pentru Ilie Bolojan, dacă acesta ar candida la funcția supremă.
„Am fost primul politician care l-a propus ca premier, tocmai pentru că mă bazez pe experienţa dumnealui. Suntem într-un moment în care ar trebui să ne scuturăm de orgolii şi să ne gândim la ce este bine pentru ţară. Să ştiţi că nu e uşor să iei o astfel de decizie, pentru că nu am fost un candidat oarecare, am fost candidatul care a intrat în turul doi. Eu l-aş susţine pe Ilie Bolojan dacă coaliţia l-ar susţine pe Ilie Bolojan. L-aş susţine şi nu l-aş susţine numai «Domnul Bolojan, să trăiţi, vă susţin!», eu aş face campanie. Aş face campanie, aş vorbi despre candidatul Ilie Bolojan”, a mai declarat Elena Lasconi.
O nouă candidatură la prezidențiale a acesteia este sigură, în cazul în care Bolojan nu intră în cursă.
„Am o responsabilitate pentru atâţia colegi care m-au votat la congres (…), am o responsabilitate pentru 1,7 milioane de oameni care m-au votat. Da, voi lupta în continuare, dar hai puţin să revenim pe pământ. Aş vrea să fac apel acum şi la domnul Ciolacu, şi la domnul Bolojan, şi la domnul Kelemen Hunor, şi la reprezentanţii minorităţilor. Haideţi, fraţilor, să facem pentru ţară. Nu e vorba despre orgolii, noi suntem trecători. E vorba de viitorul acestei ţări”, a continuat președintele USR.
Potrivit lui Lasconi, există un risc foarte mare ca, în cazul în Crin Antonescu ajunge în turul doi, să piardă alegerile.
„Toată lumea se gândeşte şi vorbeşte cine o să fie în turul 1, locul 1 şi locul 2. Eu vreau să vă întreb altceva. Cine o să câştige în turul doi? Riscul ca un Crin Antonescu care se confruntă cu un Georgescu sau cu soţia lui sau cu un Puric sau cu un Simion sau cu orice reprezentat al izolaţioniştilor, riscul să câştige ceilalţi este foarte mare, fraţilor. Deci haideţi puţin să ne gândim la ţărişoara noastră. Nu doar să ne împăunăm că suntem frumoşi şi deştepţi”, a conchis aceasta.
Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

