Câteva companii aeriene plătesc daunele produse pasagerilor în perioada crizei sanitare, scrie cotidianul francez „La Tribune”. Se întâmplă în SUA, unde departamentul de stat pentru transport a obținut de la trei linii aeriene plata a aproximativ un miliard de dolari pentru anulările sau modificările semnificative ale orarului de zbor în perioada pandemiei.
Este vorba despre companii aeriene care au returnat banii pasagerilor și au plătit și o amendă. Cel mai mult a fost afectată Lufthansa care a restituit 775 milioane de dolari și a plătit o penalizare de 1,1 milioane de dolari, KLM a rambursat 113 milioane de dolari și a achitat o amendă de 1,1 milioane, iar South African Airways a returnat 15 milioane și a plătit amenda de 300.000 dolari. După cum se poate vedea, principalii beneficiari au fost clienții americani ai companiilor aeriene care și-au primit banii înapoi. Destul de târziu, dar cum se spune mai bine mai târziu decât niciodată.
Ministerul Transporturilor american a anunțat la sfârșitul lunii aprilie a.c. că liniile aeriene care operează în SUA sunt supuse unor reglementări mai stricte în ceea ce privește rambursarea și compensarea pasagerilor în caz de anulare, modificare sau întârziere a zborurilor sau chiar de pierdere a bagajelor.
Rezultatul a fost că anularea zborurilor, în anul 2023, în SUA, a înregistrat o rată de numai 1,2%, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu. Ceea ce arată că însăprirea legislației a dus la o mai bună disciplină de zbor pentru firmele aviatice, chiar dacă numărul curselor programate a fost mai mare față de anii anteriori.
Secretarul de stat american pentru transporturi a explicat în cadrul unui comunicat de presă că dacă un zbor este anulat sau schimbat în termeni semnificativi, călătorii nu trebuie să lupte cu firma pentru a-și primi banii înapoi. Trebuie, pur și simplu, ca rambursările de bani către consumatori să se facă în mod automat. Legislația americană a definit și ce înseamnă „o schimbare semnificativă”, respectiv, o modificare cu trei ore a plecării sau sosirii pentru cursele interne și cu șase ore pentru cele internaționale.
De asemenea, se consideră „schimbări semnificative” plecarea de pe un alt aeroport sau sosirea pe un altul, mai multe escale efectuate în cadrul zborului sau retrogradarea pasagerului din clasa rezervată. După cum se poate vedea, legislația americană este clar în favoarea consumatorilor, dar departamentul de stat are grijă ca normele legale să fie și respectate. Desigur, nici Europa nu duce lipsă de legislație, dar uneori aplicarea ei lasă de dorit.
În 2023, anulările zborurilor din anul precedent și-au pus amprenta asupra rezultatelor financiare ale companiei Lufthansa. Anul acesta va continua să fie cu probleme, în sensul că grevele angajaților companiei vor duce și ele la zboruri anulate și implicit la pierderi financiare.
Principalul grup de companii aeriene europene, care include alături de Lufthansa, firme din Austria și Elveția plus Eurowing și Brussels Airlines, a încheiat primul trimestru al acestui an cu o pierdere de 849 milioane de euro, ceea ce a redus previziunile pentru profitul operațional pe anul 2024 la 2,2 miliarde de euro.

