Maia Sandu: Biserica nu poate să stea într-o parte și să se prefacă, de fapt, că nu vede ce se...

Via: rfi.ro

”Toată societatea trebuie să se unească, inclusiv biserica, pentru binele țării”, a declarat președinta R.Moldova, Maia Sandu, la postul național de radio, precizând că războiul de agresiune al Moscovei împotriva Ucrainei i-a făcut pe toți să vadă realitatea.

”Întrebarea este evidentă: Cum poate biserica rusă să susțină războiul și uciderea oamenilor nevinovați? În aceste condiții, Biserica din Moldova nu poate să stea într-o parte și să se prefacă, de fapt, că nu vede ce se întâmplă. Până la urmă, biserica este aici pentru enoriașii din Republica Moldova și nu poate să stea în altă parte. Deci, așa cum simțim noi că vrem pace și noi credem în pace, și noi credem că hotarele tuturor țărilor trebuie respectate. Pentru mine aceasta a însemnat un element de apropiere de realitate”, a afirmat Maia Sandu.

În opinia șefei statului, ”binele nostru este pacea, binele nostru este posibilitatea să îmbunătățim nivelul de trai al oamenilor. Unitatea societății o să ne ajute și sper să avem această unitate pe calea integrării europene”.

Precizăm că, joi, Mitropolitul Vladimir convoacă o adunare cu toți protopopii, după ce a primit o scrisoare, semnată de un grup de preoți și credincioși din Chișinău, prin care îi cer să inițieze procesul de aderare la Patrarhia Română, scrie jurnal.md. La ședință ar urma cel mai probabil să fie pusă în discuție propunerea unor preoți privind aderarea in corpore a Mitropoliei Moldovei (subordonată Patriarhiei Ruse) la Patriarhia Română. Un singur preot din sectorul II al protopopiatului de Chișinău s-a pronunțat împotriva aderării Mitropoliei Moldovei la Patriarhia Română, a declarat parohul Bisericii ”Sfântul Dumitru” din Capitală, Pavel Borșevschi.

Să spunem că, din sectorul II al protopopiatului de Chișinău fac parte 30 de biserici din sectorul Botanica al capitalei, dar și din satele Sângera, Revaca, Băcioi, Străsiteni și Brăila.

Apelul clericilor vine în contextul recentei scrisori a Mitropolitului Vladimir, adresate Patriarhului Kiril, prin care acuză Moscova de tratamentul aplicat moldovenlor, dar și critică practic superiorul ierarhic. ”Pornind de la realitățile extraordinare în care se află Biserica Ortodoxă din Republica Moldova și în contextul războiului injust și perfid pe care Rusia îl duce în Ucraina, majoritatea preoților și credincioșilor din protopopiatul de Chișinău, sectorul II, au semnat o adresare către Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove. Prin această adresare, rugăm Înaltpreasfinția Sa să inițieze procesul de aderare a Mitropoliei Moldovei la Patriarhia Română”.

Potrivit preoților de la Chișinău, ”scrisoarea Înaltpreasfințitului Vladimir, adresată Patriarhului Kirill pe 5 septembrie 2023, în care se afirmă că poporul nostru de origine latină nu are nimic comun cu russkii mir, ne dă curaj să credem că acum ca niciodată e momentul potrivit să reparăm greșelile istorice și să ne repunem în demnitatea furată de ocupația rusească”.

La sfârșitul lunii octombrie, mai mulți clerici, care oficiau slujbe în bisericile Mitropoliei Basarabiei, au fost destituiți din funcție de Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Atunci, BOR i-a încurajat pe toți cei care se simt constrânși de eparhiile rusești ”să aibă curajul de a ieși din această servitute și să revină la tradiția și comuniunea Bisericii Ortodoxe Române”.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns