„Maramureş Balloon Fiesta”: festival internațional de zbor cu balonul

Via: rfi.ro

„Primul zbor cu balonul cu aer cald a avut loc în această dimineaţă (vineri – n.r.), iar zborurile vor fi reluate spre seară, după oră 17.00; aceste zboruri vor fi reluate după acelaşi program în zilele de sâmbătă şi duminică. Sunt preferate zborurile dimineaţa devreme şi spre când atmosfera e calmă şi vântul are o viteză scăzută”, a spus Peter Hurley, principalul organizator al evenimentului.

Foto: Facebook / Maramureș Balloon Fiesta

Tot vineri, la Casa Muzeu Rogoz are loc „Claca de desfăcat mălai”. Poveştile de clacă sunt deschise de organizatorii fiestei, Loredana şi Peter Hurley, care vor relata despre cele 15 luni ale călătoriei lor în India, cu o dubă veche de 22 de ani.

În 30 septembrie, în intervalul 15.00-19.00, pe terenul festivalului va avea loc „Picnicul lăpuşenilor”.

Evenimentul e realizat de Asociaţia pentru Siguranţă, Echilibru, Nonconformism şi Sensibilitate – SENS, cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş şi al primăriilor din oraşul Târgu Lăpuş şi comuna Lăpuş în perioada 29 septembrie – 1 octombrie.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns