Medic: În ultima vreme apar mulţi pacienţi sub 50 de ani, cu forme grave de cancer

Via: hotnews.ro

Dr. Mircea Savu, medic primar radioterapie la Institutul Oncologic Bucureşti a declarat într-un interviu acordat News.ro că adresabilitatea pacienţilor cu vârsta sub 50 de ani cu forme de cancer – unii dintre ei cu forme avansate de boală – a crescut la această unitate sanitară. Nu se poate însă preciza cifra exactă a acestor pacienţi tocmai pentru că încă nu este gata Registrul Naţional de Cancer, a precizat specialistul. Din punctul de vedere al incidenţei tipului de cancer, sunt foarte des întâlnite, spune dr. Savu, cancerele pulmonare aflate în stadii avansate.

Medic și pacient Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com

„Este adevărat că în ultima vreme au fost nişte semnale de alarmă din partea instituţiilor europene, instituţiilor medicale şi care atrag atenţia asupra creşterii, unii zic explozive, a incidenţei cancerului sub 50 de ani.

Din păcate, în România, citeam chiar azi că se lucrează din nou la Registrul Naţional de Cancer, lucru foarte important pentru că este singura modalitate care îţi permite să-ţi aloci resursele în mod corect. În principiu Registrul există, dar din păcate numai pe hârtie. Aşa că nu vă pot da un răspuns clar, corect şi bazat pe nişte dovezi, în ce măsură această situaţie, dramatică de altfel, se regăseşte sau nu şi în România.

Într-adevăr, am observat şi noi că în ultima vreme apar mulţi pacienţi sub 50 de ani, şi din păcate unii dintre ei cu boli grave. Cu cancere pulmonare care sunt metastatice de la început, cu cancere la nivelul esofagului, cu extensie mare şi cu eforturi deosebite de a stăpâni boala, pentru că una este să tratezi nişte neoplazii într-un stadiu incipient şi vindecabil, şi alta e să tratezi cu artileria grea, să spunem aşa, care înseamnă resurse, cancere aflate în stadii avansate”, a explicat dr. Mircea Savu.

Supravieţuirea la 5 ani, în mod clar diferită în cazul celor diagnosticaţi încă din fazele incipiente de boală, faţă de cea în cazul celor diagnosticaţi prea târziu.

„Există nişte criterii după care noi apreciem rezultatele tratamentului oncologic. Trebuie să subliniez faptul că unul dintre aceste criterii, care este foarte important şi foarte accentuat, pe care se pune accentul în mod deosebit în ultima vreme, este şi calitatea vieţii şi trebuie să vă spun că tratamentele, sigur, s-au ameliorat mult, au apărut teste genetice care îndrumă către un anumit tratament, imunoterapie şi aşa mai departe. Dar toate aceste tratamente nu sunt uşor de suportat, atrag după sine nişte efecte secundare severe şi chiar complicaţii redutabile ale tratamentului.

Este evident că diferenţele de supravieţuire la 5 ani, care reprezintă una dintre formele prin care noi apreciem rezultatele tratamentului, sunt semnificative, drastic aş spune între cancerele stadiul 1 şi 2 şi cancerele în stadiul 3 şi 4”, a precizat dr. Mircea Savu.

Cele mai întâlnite cancere în ultima perioadă, din experienţa medicului Mircea Savu, la Institutul Oncologic Bucureşti: cancerele pulmonare, cancerele esofagiene şi cancerele digestive, acestea din urmă fiind legate de modificarea obiceiurilor alimentare, spune dr. Savu.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns