Metoda franceză” anti-shrinkflation; slăbiciuni și semne de întrebare

Via: rfi.ro

Publicitate

Dar, despre ce este vorba în „modelul francez” împotriva „shrinkflation”? Să facem o scurtă istorie pe marginea temei.

Astfel, la începutul anului, ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire „tuna și fulgera” împotriva “escrocheriilor” și „practicilor scandaloase” prin care unele produse alimentare erau mai ușoare sau mai mici, dar prețul nu scădea. Chiar și marile rețele comerciale au denunțat aceste practici, fără să știe ce le așteaptă.

Nici asociațiile consumatorilor nu s-au lăsat mai prejos și au considerat fenomenul numit „redunflație” ca fiind înșelător pentru cumpărători. Asociațiile au arătat că zeci de mărci, inclusiv unele ale rețelelor de retail, și-au redus cantitatea, chiar și cu 20%, fără să reducă și prețul. Toată lumea a protestat uitând, însă, că mișcarea comercială nu era în niciun caz ilegală.

La jumătatea lunii aprilie a.c., ministrul francez pentru Comerț afirma într-un comunicat de presă că raportul preț-cantitate poate fi greu perceput de către consumator în momentul achiziției unui produs.

Drept urmare, guvernul francez a decis printr-o hotărâre că începând cu data de 1 iulie a.c. supermarketurile vor trebui să afișeze anunțuri care să indice clar produsele ale căror cantități au fost reduse recent. Aceste afișări vor trebui făcute timp de două luni după care se poate considera că marfa respectivă a intrat în „legalitate”, adică s-a consacrat ca un produs cu o nouă cantitate, mai mică decât cea din urmă cu câteva luni.

Aceasta este „marea variantă franceză” de luptă cu „shrinkflation” care se va aplica începând cu 1 iulie a.c. Dar, să spunem că noua legislație este deja controversată în Franța, în sensul că actorii economici implicați contestă modul de aplicare și eficiența actului normativ.

O obligație dificil de pus în practică

Concret, reprezentanți ai marilor rețele comerciale au declarat că este o obligație dificil de pus în practică. Aceștia susțin că producătorii știu cel mai bine dacă au redus cantitatea unei mărci, motivele reducerii și dacă prețul a rămas neschimbat. Deci, retailul a încercat să mute responsabilitatea semnalizării schimbării cantității către producători. Argumentele stau în picioare. Ministrul Comerțului a declarat că își dorește ca responsabilitatea să fie a producătorilor, dar că așteaptă o schimbare a regulilor la nivel european.

La rândul lor, reprezentanții marilor rețele comerciale cred că producătorii sunt cei care știu cel mai bine mărfurile care și-au redus cantitatea și, totodată, cauzele care au dus la această decizie. Sunt cazuri în care producătorii au schimbat rețeta și o dată cu ea și cantitatea.

De fapt, toate informațiile se găsesc la producători, doar că guvernul francez a obligat retailerii să afișeze informațiile. Va fi complicat, pentru că un hypermarket are listate zeci de mii de produse și ca atare contabilizarea lor din punctul de vedere al cantității și prețului va fi făcută cu destulă dificultate.

Acest efort este realizat pentru o perioadă de două luni, pentru că după expirarea acestui termen produsul micșorat va fi considerat produs normal. În fine, în acest moment este obligatorie afișarea prețului pe kilogram sau pe litru, ceea ce face posibilă măsurarea prețului în funcție de cantitate.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns