Citiți continuarea
Mircea Coșea avertizează că recalcularea pensiilor, deși bună ca principiu, ar putea crea mai multe dezechilibre: ”Legea face un bine pentru cei care într-adevăr primesc ceva la pensie, însă problemele nu se rezolvă, din punctul meu de vedere. Apare o inegalitate, o diferențiere, o nedreptate, chiar, între generații, pentru că această majorare care are loc acum nu se face din banii bugetului, bugetul nu suportă așa ceva”.
Profesorul precizează că ”nici domnul ministru de Finanțe nu a putut să dea o explicație exactă de unde sunt banii acoperiți. O anumită parte s-ar putea să vină, dar în mare parte, această creștere va fi suportată din împrumuturi, pe care statul le face acum, la dobânzi destul de mari, rostogolirea datoriei începe din acest moment și va fi suportată nu de pensionarii care astăzi primesc ceva în plus, ci de generația tânără, care este activă acum. Deci cred că într-o perioadă de patru-cinci ani, vor apărea niște probleme mari în sistemul de pensii”.
El spune că ”din ceea ce vedem în presă, apar și pensii care sunt mai mici decât cele care au fost și atunci aș spune că este celebra maimuță chinezească această lege, cu un ochi râde, cu altul plânge”.
Deficit bugetar de 7%-8%, în acest an
Mircea Coșea anticipează că deficitul bugetar va ajunge la 7%-8% în acest an: ”Și eu mă înscriu în categoria celor care, prin calculele pe care le-am făcut, la nivelul la care putem noi, cu informația pe care o avem, am ajuns la aproximativ 7,8%-8,2% deficit la sfârșitul anului, ceea ce este îngrozitor, din punct de vedere al viitorului stabilității economice a României”.
Profesorul se așteaptă la majorări de taxe și impozite în 2025: ”Nu va exista o explozie (a taxelor și impozitelor-n.r.), dar o creștere în mod sigur și nu în prima jumătate a anului, ci în a doua jumătate a anului. În prima jumătate a anului, reașezarea politică nu poate să facă astfel de eforturi. Probabil că se vor face anumite măsuri de suprafață, din punct de vedere al reformei sistemului bugetar, dar altceva nu. În a doua parte a anului, România va fi supusă unor presiuni foarte mari din partea UE, pentru găsirea unor mijloace de reducere a deficitului și aceste presiuni probabil că se vor vedea și într-o anumită creștere a taxelor și a impozitelor, sigur, explicată în România nu prin greșelile Guvernului, ci prin ordine de la Bruxelles, ne-am cam obișnuit cu o astfel de propagandă”.
Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

