Rusia încearcă să spargă linia de apărare ucraineană cu asalturi mecanizate înainte ca noroiul de primăvară să împiedice mișcările blindatelor, iar sosirea de noi ajutoare occidentale să consolideze poziția forțelor Kievului, arată o analiză a experților de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Înalți ofițeri ucraineni au avertizat deja, pentru Politico, că linia frontului este în pericol să se prăbușească în unele puncte.
Forțele rusești au lansat în ultimele săptămâni mai multe atacuri mecanizate ample împotriva Ucrainei, ceea ce sugerează că Moscova speră să reușească o pătrundere prin linia de apărare, înainte ca forțele Kievului să primească mai multe ajutoare occidentale, spune analiza ISW, un think-tank cu sediul la Washington DC.
Ucraina a reușit până acum să respingă aceste asalturi, care au constat în infanterie sprijinită de blindate, în ciuda faptului că se confruntă cu o criză de arme și muniție.
Asalturile s-au derulat în ultimele săptămâni, primul dintre ele având loc, se pare, pe 20 martie, potrivit ISW.
Chiar oficialii de la Kiev au declarat că trupele ucrainene au respins un asalt de amploare în apropiere de Lîman, la nord de Bahmut. Imagini geolocalizate publicate de oficiali au arătat forțele ucrainene luptând cu vehiculele blindate rusești în zonă.
VIDEO Primele imagini cu marele asalt mecanizat încercat de ruși lângă Tonenke
Pe 30 martie, forțele ucrainene de lângă Tonenke, la vest de Avdiivka, păreau să fi obținut o victorie mai mare, respingând un asalt mecanizat rusesc de mărimea unui batalion. Un militar a declarat că Ucraina a distrus 12 din cele 36 de tancuri rusești și opt din cele 12 vehicule de luptă ale infanterie.
Imagini video au arătat o parte din bătălia intensă, inclusiv tancuri rusești devastate de rachetele ghidate antitanc lansate de ucraineni.
On Saturday, Russian forces attempted a sizeable armored assault west of Tonenke, Donetsk Oblast.
They ran directly into a Ukrainian ATGM free fire zone led by the 25th Airborne Brigade, losing multiple armored vehicles. pic.twitter.com/bLz5Y9Kuzy
— OSINTtechnical (@Osinttechnical) April 1, 2024
Sâmbătă, forțele rusești au încercat un alt asalt blindat de proporții la vest de Tonenke, în regiunea Donețk. Rușii au intrat direct sub tirul ucrainean, pierzând mai multe vehicule blindate.
Apoi, pe 3 aprilie, imagini geolocalizate citate de ISW au arătat un asalt mecanizat de mărimea unui pluton. ISW a remarcat că acesta pare a fi un incident recent, dar diferit de imaginile din 20 martie.
Explicațiile experților pentru atacurile rusești intense
Există câteva explicații pentru creșterea bruscă a numărului de asalturi mecanizate, spun experții în război.
„Este posibil ca forțele rusești să intensifice asalturile mecanizate înainte ca terenul noroios să devină mai pronunțat în primăvară și să facă mai dificil războiul de manevră mecanizat”, a observat ISW. Experții în război au explicat în mod repetat că noroiul poate fi un obstacol important pe câmpul de luptă primăvara și toamna.

