MOTIVARE Doctorița din Suceava condamnată cu suspendare după ce a luat mită de 280 de ori vrea ca denunțătorii ei...

Via: hotnews.ro

Fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava Anca Ababneh Dumitrovici, care a recunoscut că a primit mită de 280 de ori în mai puțin de o lună, a depus o plângere penală împotriva rudelor pacientului care au denunțat-o. Dacă nu ar fi existat acel denunț, medicul ar fi primit mită și astăzi, a punctat judecătorul Tribunalului Suceava în motivarea condamnării.

Fosta şefă a Secţiei Oncologie de la Spitalul SuceavaFoto: Facebook

La stabilirea pedepsei de 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, pe lângă aspectele de ordin personal care îi erau favorabile doctoriței Anca Dumitrovici Ababneh – studii superioare, primul contact cu legea penală, caracterizări pozitive – cel mai mult a cântărit atitudinea ei pe parcursul procesului penal. Judecătorul și-a creat convingerea că părerile de rău ale doctoriței, filmată luând mită de 280 de ori, sunt sincere, că acesta a înțeles consecințele faptelor sale şi că „va manifesta o atenţie sporită în viitor în raport cu exigeneţele de conduită socială”.

Doctorița din Suceava cu 290 de luări de mită de la bolnavi de cancer, oprită de judecători să lucreze la stat, dar lăsată să lucreze la privat

„Instanţa a perceput atitudinea inculpatei de recunoaştere şi regret a faptei ca fiind una sinceră şi nu exprimată doar în considerarea reducerii limitelor de pedeapsă, astfel încât se poate considera că există în prezent garanţii, în sensul că această conştientizează gravitatea infracţiunii”, a motivat judecătorul Tribunalul Suceava hotărârea de condamnare la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare a medicului Anca Ababneh Dumitrovici, șefa secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava la momentul declanșării anchetei.

Pe scurt, instanța este convinsă că medicul acuzat de luare de mită și-a asumat și învățat lecția după această experiență.

A regretat, dar a reclamat denunțătorii

În realitate însă, potrivit datelor din dosar, medicul Anca Ababneh Dumitrovici își dorește pedepsirea celor care au depus denunțul în urma căruia s-a declanșat ancheta care a dus la condamnarea sa. Este vorba despre soția și fiica unui pacient de cancer despre care cele două femei susțin că a murit așteptând tratamentul potrivit, pentru că medicul aștepta plicul cu bani.

„Inculpata a mai precizat și că a depus o plângere penală împotriva numitelor P.A.M. şi P.M. pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, dosar aflat în derulare la Poliția municipiului Suceava sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava”, se menționează în hotărârea Tribunalului Suceava prin care s-a dispus condamnarea Ancăi Ababneh Dumitrovici.

Fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava consideră că rudele respectivului pacient au indus în eroare polițiștii, motivând că ea nu a condiționat niciodată actul medical.

Denunțul care a declanșat ancheta

Împotriva medicului Anca Ababneh Dumitrovici au fost depuse două denunțuri, însă numai unul dintre acestea a fost asumat. A existat o plângere penală depusă anterior împotriva sa, dar anchetatorii nu au reușit să identifice persoana care a formulat-o. Astfel, momentul zero al anchetei l-a reprezentat denunțul soției și fiicei unui bolnav de cancer decedat pe 12 mai 2022.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns