Myanmar | Peste 1.000 de morți și mii de răniți după cutremurul de vineri

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

Cel puţin 1.002 persoane au murit, iar alte 2.376 au fost rănite în Myanmar, a anunţat sâmbătă junta aflată la putere, majoritatea în regiunea Mandalay, al doilea oraş în Myanmar, considerat zona cea mai sinistrată, potrivit News.ro.

Cutremurul de mică adâncime a avut loc vineri în nord-estul oraşului birman Sagaing, în centrul ţării, către ora locală 12.50 şi a fost urmat, la câteva minute, de o replică de magnitudinea 6,4, revizuită ulterior la 6,7.

Myanmarul nu a mai fost lovit de un astfel de cutremur de zeci de ani, potrivit geologilor americani, zguduiturile fiind atât de puternice cât să semene teroarea la 1.000 de kilometri distanţă de epicentru, în rândul milioanelor de locuitori ai Bangkokului, unde cutremure sunt rareori resimţite.

Autorităţile au declarat starea de urgenţă în cele şase regiuni cele mai afectate.

Franţa, Uniunea Europeană (UE) şi Indonezia şi-au propus asistenţa, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat declanţarea sistemului de gestionarea urgenţelor.

”Îi vom ajuta (…). Este teribil ceea ce se întâmplă”, a declarat vineri preşedintele american Donald Trump.

Premierul japonez Shigeru Ishiba a transmis condoleanţe rudelor victimelor din Myanmar şi Thialnda, iar preşedintele chinez Xi Jinping a transmis un mesaj în care-şi exprimă ”profunda tristeţe” şefului juntei.

Agenţii umanitare au avertizat că Myanmarul nu este absolut deloc pregătit să facă faţă unei catastrofe de această amploare.

Războiul Civil a deplasat 3,5 milioane de persoane, potrivit ONU, care avertiza la sfârşitul lui ianuarie că 15 milioane de birmani riscă să sufere de foame în 2025, înainte ca acest cutremur să aibă loc.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns