Noi fisuri în alianța SUA-Israel. Washingtonul a oprit un transfer de bombe către Israel, în urma asaltului din Rafah

Via: hotnews.ro

Administrația președintelui american Joe Biden a întrerupt săptămâna trecută un transport de arme către Israel, o decizie care evidențiază opoziția Washingtonului față de decizia israeliană de a invada orașul Rafah din sudul Fâșiei Gaza, a declarat marți un înalt oficial al administrației, citat de Reuters și AFP.

Joe Biden și Benjamin NetanyahuFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Președintele Joe Biden a încercat fără succes în ultimele săptămâni să împiedice un asalt la scară largă al israelienilor în Rafah, unde sute de mii de palestinieni s-au refugiat din calea luptelor, fugind din alte zone din Gaza.

Oficialul american, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a declarat că, pe măsură ce liderii israelieni păreau să se apropie de o decizie privind o incursiune la Rafah, „am început să analizăm cu atenție transferurile propuse de anumite arme către Israel care ar putea fi folosite în oraș”, începând cu luna aprilie.

„Ca urmare a acestei revizuiri, am oprit un transport de arme săptămâna trecută. Acesta constă în 1.800 de bombe de 2.000 de livre (907 kilograme) și 1.700 de bombe de 500 de livre (227 kilograme)”, a declarat oficialul.

„Ne concentrăm în special pe utilizarea finală a bombelor de 2.000 de livre și pe impactul pe care acestea l-ar putea avea în mediile urbane dense, așa cum am văzut în alte părți din Gaza. Nu am luat o decizie finală cu privire la modul în care vom proceda cu acest transport”, a mai spus oficialul.

Departamentul de Stat al SUA examinează, de asemenea, alte transferuri de arme, inclusiv utilizarea bombelor de precizie cunoscute sub numele de JDAM (bombe ghidate), a adăugat oficialul, citat de AFP.

Patru surse au declarat că transporturile, care au fost amânate de cel puțin două săptămâni, au implicat muniții de atac direct comune fabricate de Boeing, care transformă bombele obișnuite în bombe ghidate cu precizie, precum și bombe de diametru mic.

Întârzierea survine într-un moment în care Washingtonul face presiuni publice asupra Israelului pentru a-și amâna ofensiva planificată în Rafah până când va lua măsuri pentru a evita victimele civile.

Casa Albă și Pentagonul au refuzat să comenteze.

SUA asigură că sprijină Israelul

Marți, armata israeliană a desfășurat tancuri la Rafah (sud), a preluat controlul punctului de trecere a frontierei cu Egiptul și a închis cele două principale puncte de acces pentru ajutor umanitar (Rafah și Kerem Shalom), o măsură considerată „inacceptabilă” de către Statele Unite.

Fără să anunțe oficial dacă a existat un blocaj în transportul de arme, secretara de presă a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a reafirmat că angajamentul Washingtonului față de securitatea Israelului este „de fier”.

Cu toate acestea, când a fost întrebată despre relatările privind suspendarea livrărilor de arme, ea a adăugat: „Două lucruri ar putea fi adevărate, în sensul de a purta aceste conversații, conversații dure și directe cu omologii noștri din Israel, pentru a ne asigura că viețile cetățenilor sunt protejate și de a obține acest angajament”.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns