Început cu circa 11.700 ani în urmă, Holocenul este ultima interglaciație pe care o experimentează planeta noastră înaintea următoarei glaciații. Pe fondul general al încălzirii globale a celor sub-sisteme climatice (atmosferă, hidrosferă, criosferă, biosferă și litosferă), această epocă a oferit condiții favorabile pentru apariția, dezvoltarea și prosperitatea civilizației umane actuale.
O idee cu o persistență deosebită în mentalul colectiv contemporan este aceea conform căreia Holocenul a fost dominat de o climă relativ stabilă. În schimb, oamenii, prin triumful Revoluției Industriale din ultimii 200 ani, ar fi „stricat-o” atât de mult încât unii eco-activiști și eco-cercetători au încercat de peste două decenii ani, dar fără succes, să introducă un nou termen pe scara timpului geologic – Antropocenul. Cititorii acestei platforme au fost informați de-a lungul ultimilor ani despre demersurile și eșecul final al acestui termen cu puternice arome propagandistice. În principiu, se afirmă că Revoluția Industrială, prin dezvoltarea unor noi surse de energie, generatoare de gaze cu efect de seră, a de-stabilizat clima atât de mult încât guvernele lumii trebuie să declare un „cod roșu pentru umanitate”, o stare de urgență sau de apocalipsă climatică etc. și să ia măsuri urgent-obligatorii pentru decarbonizarea economiilor și electrificarea transporturilor, bucătăriilor, sistemelor de încălzire ș.a.m.d. Simptomele principale ale de-stabilizării antropogene a climei ar fi următoarele: creșterea concentrației de CO2 după 1850 cu circa 0,014%, creșterea temperaturii medii globale cu circa 1,1°C și creșterea nivelului global al mării cu valori de 0,5 – 1,8 mm/an.
Ipoteza stabilității climatice a Holocenului a fost infirmată în 1997 de un grup de cercetători conduși de geologul Gerard C. Bond, de la Observatorul Lamont–Doherty al Universității Columbia din New York. Studiul lor, publicat în revista Science, a identificat nouă episoade de răcire bruscă a climei calde holocene, fenomene cunoscute de atunci sub numele de evenimentele Bond.[1]
Aceste evenimente se repetă în medie după 1.470 ± 500 ani, iar unele sunt mai dramatice decât altele. Evenimentele care au avut loc acum 8.2, 5.9, 4.2 și 2.8 kilo-ani au fost evenimente majore, cu o răcire dramatică și au perturbat civilizația în întreaga lume. Unele evenimente climatice majore, cum ar fi evenimentul Bond #4 din 3.177 BP (Before Present) care a pus capăt Epocii Bronzului în Marea Mediterană, sunt ușor îndepărtate de media evenimentului Bond, dar par să fie legate. Mica Glaciație (1300 – 1850) este considerată de unii cercetători ca fiind evenimentul Bond #0.
Interesul meu pentru prezentarea evenimentului Bond #5, care a avut loc acum 8.200 ani, mi-a fost stârnit de un raport întocmit în 2003 de Centrul de Informații Tehnice de Apărare din cadrul Departamentului Apărării din SUA. Titlul raportului era foarte explicit: Un scenariu cu schimbări climatice bruște și implicațiile sale pentru securitatea națională a Statelor Unite ale Americii. Pe pagina 2 se poate citi:
În acest raport, ca o alternativă la scenariile de încălzire climatică treptată care sunt atât de frecvente, schițăm un scenariu de schimbare climatică bruscă pe baza evenimentului care a durat 100 de ani și a avut loc cu aproximativ 8.200 de ani în urmă (Fig.