Citiți continuarea
Ștefan Bosomitu, cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc spune că speră ca acest demers să ducă la elaborarea unor politici publice astfel încât tinerii să aibă o imagine reală despre viața într-un oraș socialist.
De ce „Uzina de vise, urbanul socialist”? RFI România i-a adresat această întrebare cercetatatorului Stefan Bosomitu.
Trebuie să avem în vedere faptul că orașul socialist este o prezență cât se poate de reală în viața noastră de zi cu zi. Pentru că moștenirea socialistă e puternic grevată în tot ceea ce înseamnă urbanul de astăzi. Asta ar fi o primă chestiune de la care am plecat.
Orașul socialist a reprezentat un element esențial al proiectului de modernizare socialistă. În cadrul acelui proiect de reconstrucție postbelic, transformat de regimul comunist într-un proiect de modernizare de tipul socialist, orașul a reprezentat un element esențial.
De ce? Pentru că, dincolo de ceea ce a presupus refacerea infrastructurii urbane afectată de mersul războiului, regimul comunist a imaginat o dezvoltare urbană care era necesară pentru a susține proiectele de industrializare foarte rapidă pe care le avea în vedere.
Orașul a fost investit și cu un scop ideologic. A devenit și un element foarte important al narațiunilor propagandistice ale regimului pentru că reflecta într-o manieră extrem de clară și vizibilă procesul acesta de deconstrucție și de reconstrucție. Practic, orașul devine un element cheie al unui șantier de construcție a socialismului. Un șantier, desigur, imaginat.
Devine un element esențial inclusiv la nivelul culturii pop culture, să spunem așa. Nu prea exista dar putem vorbi de o cultură cotidiană. Vreau aici, așa, într-un registru, să zicem, ceva mai ludic, să amintesc faptul că în anii ’60 cea mai celebră melodie care circula pe România era cea lui Trio Grigoriu, Macarale. Vorbea tocmai despre acest proces de construcție permanentă.
Care sunt temele pe care le-ați ales? Urbanizarea și sistematizarea socialistă? Arhitectura și dezvoltarea industrială?
Avem în vedere procesele sociale generate de acest proiect de dezvoltare urbană. Orașul generează procese sociale ample care modifică la nivel societal România în timpul regimului comunist. Cel mai relevant exemplu în această perspectivă îl reprezintă procesul de migrație a populației de la sate către oraș. E vorba de o migrație forțată. Nu e nimic natural în acest proces social. De aici și transferul acesta de practici din mediul rural către urban.
Foarte important din perspectiva demersului nostru este faptul că orașul socialist a fost catalizatorul unor forme de control social. Pentru că dincolo de toată această imagine de dezvoltare, de planificare urbană, de construcție, de arhitectură, de locuire, orașul a fost și scena unor abuzuri ale autorităților.
Avem proiectul, poate cel mai elocvent. Proiectul de sistematizare urbană care a permis construcția Casei poporului. Palatul Parlamentului de astăzi. A însemnat distrugerea unui întreg cartier. Oamenii au fost relocați, li s-au dărămat casele. Într-un proiect care, desigur, în multe privințe poate fi perceput ca un abuz a autorităților față de oameni.
Dar este urbanul și un spațiu al rezistenței? A existat rezistență?