Parlamentul European răsplătește o anchetă jurnalistică despre moartea a 600 de migranți

Via: rfi.ro

Premiul recompensează în fiecare an jurnalismul de calitate excepțională care promovează sau apără principiile și valorile de bază ale Uniunii Europene. Printre acestea se numără demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și drepturile omului.

Decernarea premiului are loc, în fiecare an, chiar la data la care a fost asasinată jurnalista de investigații Daphne Caruana Galizia, în 2017.

Juliane Hielscher, președinta Clubului de presă din Berlin și reprezentantă a celor 28 de membri ai juriului independent la nivel european, a anunțat câștigătorii, chiar în sala de conferințe a Parlamentului European ce poartă numele de Daphne Caruana Galizia.

Anul acesta, premiul a onorat investigația comună a agenției Solomon din Grecia în colaborare cu Forensis, postul public german de radiodifuziune StrgF/ARD și ziarul britanic „The Guardian”.

Ancheta a dezvăluit circumstanțele celui mai grav naufragiu de migranți din istoria recentă, când 600 de oameni și-au pierdut viața în urma naufragiului traulerului Adriana. Nava plecase din Libia cu câteva zile înainte. Jurnaliștii au dezvăluit inconsecvența rapoartelor oficiale ale autorităților elene.

Ancheta a cuprins peste 20 de interviuri cu supraviețuitori și a cercetat arhive judiciare și documente ale gărzii de coastă. Concluzia investigației a fost aceea că autoritățile grecești au ratat multe oportunități de salvare a migranților, în timp ce multe oferte de ajutor au fost ignorate.

În deschiderea ceremoniei de la Strasbourg, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a onorat memoria jurnalistei Daphne Caruana Galizia.

Ea a afirmat că instituția va susține jurnaliștii din întreaga lume amenințați doar pentru că își fac meseria și refuză să fie reduși la tăcere.

Dincolo de valoarea investigației jurnalistice, acordarea acestui premiu pentru o investigație legată de fenomenul migrației reprezintă un gest semnificativ. Mesajul este că valorile umane, solidaritatea cu cei aflați în suferință, demnitatea, prețuirea vieții trebuie să rămână la baza Europei, chiar în circumstanțe deosebit de complicate.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns