Oamenii de afaceri și antreprenorii se plângeau că ritmul de creștere a salariilor din sectorul public îi lasă fără angajați. Cohorte de șoferi, instalatori sau ingineri plecau „pe capete” din sectorul privat și își găseau la stat un loc mai călduț și mai bine plătit decât la firma privată.
Mulți antreprenori și manageri din sectorul economic nu aveau altceva de făcut decât să constate fenomenul și să acuze politica salarială defectuoasă practicată de statul român. Evident, primul reproș care a venit a fost acela că firmele private ar trebui să crească salariile pentru a concura cu instituțiile statului. Dar, sectorul privat era în fața unui fenomen și multe companii, fie că nu au vrut, fie că nu au putut, nu au intrat în acest joc al escaladării salariilor.
Frustrarea a fost, însă, mare pentru antreprenori cu atât mai mult cu cât au știut că ei, prin taxele și impozitele pe care le-au plătit, au finanțat o parte din creșterile de salarii din sectorul de stat. Cu alte cuvinte, oamenii de afaceri au plătit către stat, dar nu și-au mai permis să crească salariile propriilor angajați.
Nu trebuie să generalizăm. Au fost, cu siguranță, firme private care au mărit veniturile salariale, care și-au păstrat angajații, dar acest lucru nu scuză fenomenul în sine, respectiv creșterea rapidă și substanțială a salariilor în sectorul public. O politică economică riscantă care a pus presiune asupra sectorului privat și care a destabilizat financiar multe companii.
A fost al doilea moment complicat în ceea ce privește forța de muncă. Primul a fost exodul muncitorilor români în străinătate devenit un fenomen de masă în special după anul 2007. Atunci, concurența pentru păstrarea angajaților venea de la salariile din vestul Europei. Așadar, companiile private românești au fost nevoite să lupte, mai întâi, indirect cu cele europene, apoi, cu statul.
Acum firmele au ajuns să se concureze între ele pentru a avea suficienți angajați. Recent, am avut un exemplu ilustrativ. Astfel, conform publicației „Ziarul de Bacău”, Ionel Gagu, proprietarul unei companii de construcții din Buzău și președintele Camerei de Comerț și Industrie din același județ, l-a acuzat pe Dorinel Umbrărescu, omul de afaceri care lucrează cu firma sa la mai multe tronsoane de autostrăzi, că „fură angajați, îndeosebi mecanici de utilaje și șoferi”.
Cu siguranță, omul de afaceri din Buzău știe ce vorbește. Dar, compania băcăuanului Dorinel Umbrărescu este extrem de activă, de câțiva ani, în construcția de infrastructură rutieră din România. Iar pentru a lucra în ritm susținut are nevoie de angajați pe care îi găsește inclusiv la alte companii românești și cărora le oferă salarii mai mari.
Ne întoarcem la salarii. Pare cel mai simplu să ceri firmelor să crească veniturile angajaților pentru a-i păstra. Dar este posibil în fiecare caz? Evident, nu. Sunt firme care nu își pot permite să crească cheltuielile, sunt companii care se află la limita profitabilității și pe care orice mărire a salariilor le poate arunca în zona de pierderi.
Ofensiva companiei deținută de Dorinel Umbrărescu pe piața muncii ne arată că, în acest moment, o firmă de construcții din domeniul infrastructurii este mai profitabilă decât una din sectorul de construcții civile.