În 2023, Asociația Casa Bună a organizat la Nucșoara un eveniment invitand pe scenă Vama, Irina Rimes, Taxi, Ada Milea și alte nume la fel de importante. ‘Livada cu Stele’ nu a fost doar un simplu festival de muzică, ci o platformă de solidaritate între artiști, public și comunitate, profitul obținut din vânzarea biletelor fiind direcționat către construcția Grădiniței Casa Buna, un loc unde copiii defavorizați social din Ferentari, București, să poată învăța, loc de unde să-și pornească drumul bun în viață.
În 2024, la evenimentul numit ‘Planeta Nucșoara – Festival mic pentru visuri mari’ (bilete, aici), pe lângă muzică, importanța mai mare o primește locului în care se întâmplă. Copii și părinți pot participa împreună la curse culturale, pot face plimbări cu căruța, pot să trăiască experiențe gastronomice locale, totul accesorizat cu muzică așezată, pentru diferite amintiri sonore. Pe scenă, Prima Dragoste, Valeria Stoica, Delta pe Obraz, Eyedrops, El Madre și Sorin Sega, Andra Andruica și prietenii de la Soul Serenade.
Vă invităm să descoperiți cum satul și natura din Nucșoara se întrepătrund în cursa culturală. Ne vom răsfăța simțurile cu gustul mâncărurilor tradiționale reinterpretate, iar bucatele vor fi servite la masa festivă de lângă lac, pe fundal sonor. Vom dansa sub stele la concertele din poiana muzicală, ne vom apropia de cadrul natural în timpul plimbărilor duminicale cu ghizi și vom încheia festiv întreaga experiență cu o reuniune la Cabana Bună cu ceaune, muzici și bricolaj de suveniruri. (Asociația Casa Bună)
7 tabere au fost organizate de Casa Buna în vara lui 2024 la Nucșoara, pentru copii fără posibilități, pe lângă asta voluntarii asociației au fost parte din programele Grădinița de Sâmbăta, Duminica la Casa Bună sau Lecțiile Online, la Nucșoara, Lerești sau Jilava. Iar când asta nu a fost deajuns, Casa Buna a pus la punct o caravană oftalomologica să ajungă la copiii din alte județe. 466 de copii sunt sub tutela Casa Buna, până acum, în 2024, cu peste 51.000 de ore de educație prestată în diferite forme de peste 500 de voluntari activi.
Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională