Planul fiscal pe 7 ani, o “culegere de bune intenții, neacoperită de realitatea economică” (interviu economist)

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

Statul nu va reuși să adune mai mulți bani din economie iar datoria publică va crește astfel încât România va fi nevoită în continuare să se imprumute iar dobânzile vor fi istorice, de 20 de miliarde de euro anual, spune la RFI analistul economic Adrian Negrescu:

“Aș spune în primul rând că acest plan e un fel de culegere de bune intenții, nimic altceva, neacoperită, din păcate, de realitatea economică, pentru că, la cum arată împărțirea pe ani a acestei scăderi de deficit bugetar, pare că economia ar trebui să crească semnificativ în perioada următoare pentru a acoperi sau se ridica la standardele și așteptările autorităților române. Din această perspectivă, eu mă aștept ca lucrurile să o ia razna, în perioada următoare, pentru că economia încetinește, încetinește din ce în ce mai mult. Vedem tot mai multe date îngrijorătoare din economie, iar cel puțin din perspectiva încasărilor pe care statul și le propune în anii viitori, mi-e teamă că acestea vor rămâne doar pe hârtie. În realitate, s-ar putea ca statul să adune mai puțini bani din economie, pe fondul scăderii semnificative a activității economice.”

Rep: La ce împrumuturi ne putem aștepta în viitor?

Adrian Negrescu: “Ați spus cuvântul cheie- împrumuturi, pentru că, mare parte din planul domnului Boloș se bazează pe împrumuturi. Gândiți-vă că vor să ducă datoria publică de la 52 la 60 % din Produsul Intern Brut și asta va însemna că mare parte din planul ăsta se va finanța din împrumuturile pe care statul le-a luat. Anul ăsta am luat undeva mai mult de 40 de miliarde de euro din piețe pentru a susține funcționarea statului, mai mult decât toți banii din PNRR, am împrumutat într-un singur an. Anul viitor probabil vom împrumuta undeva la nivel de 50, dacă nu 60 de miliarde de euro și tot așa în următorii 7 ani, în așa fel încât probabil vom ajunge să plătim numai pentru dobânzi undeva la nivel de 20 de miliarde de euro în orizontul următorilor cinci ani, în fiecare an. E o îndatorare excesivă, care nu este susținută, din păcate, de o creștere economică. De unde până la urmă să plătești aceste împrumuturi pe care statul le va face din această perspectivă? Din păcate, spun, s-ar putea să ne trezim cu taxe și impozite mai mari, dacă nu anul viitor, din păcate, din 2026 devine o certitudine acest lucru.”

Rep: Guvernul își asumă eliminarea facilităților fiscale pentru construcții, IT sau industria agroalimentară. Ce impact ar putea avea aceste măsuri dacă vor fi luate ?

Adrian Negrescu: “Acestea vin în cel mai prost moment cu putință, pentru că atât sectorul IT, cât și industria construcțiilor sunt pe minus, înregistrează rezultate în scădere în această perioadă, pe fondul încetinirii activității economice la nivelul întregii economii. Să le tai și facilitățile de care beneficiază în momentul de față, practic le pui cruce dintr-o anumită perspectivă, măcar din prisma investițiilor așteptate în anii care urmează. Va fi o problemă…e corect să aibă toată lumea aceleași reguli, să nu existe facilități, să nu existe măsuri fiscale care să stimuleze un domeniu economic în dauna celuilalt, dar, din păcate, aceste lucruri care să le iei tunci când economia își permite să funcționeze fără aceste facilități.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns