Premierul scoțian Humza Yousaf și-a dat demisia după doar un an în funcție

Via: hotnews.ro

Prim-ministrul Scoţiei, Humza Yousaf, a demisionat luni după ce nu a reuşit să obţină suficient sprijin pentru a supravieţui unor moțiuni de cenzură asupra cărora urma să fie organizat un vot săptămâna aceasta, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Humza Yousaf, primul premier musulman al ScotieiFoto: Andy Buchanan / AFP / Profimedia

Demisia sa deschide calea Partidului Laburist, aflat în opoziţie în Marea Britanie, de a recâştiga teren în fostele sale regiuni scoţiene la alegerile naţionale care vor avea loc la sfârşitul acestui an, comentează Reuters.

Yousaf a demisionat din funcţia de şef al Partidului Naţionalist Scoţian (SNP) pro-independenţă, după o săptămână de haos provocat de ruperea acordului de coaliţie cu Verzii scoţieni. El a declarat că a dispus organizarea unui concurs pentru alegerea înlocuitorului său şi că va continua să ocupe funcţia de prim-ministru până când va fi ales un succesor.

Anunţându-şi demisia luni, în cadrul unei conferinţe de presă la Bute House (reşedinţa oficială a prim-ministrului scoaţian) din Edinburgh, el a declarat:

„După ce mi-am petrecut sfârşitul de săptămână reflectând asupra a ceea ce este cel mai bine pentru partidul meu, pentru guvern şi pentru ţara pe care o conduc, am ajuns la concluzia că repararea relaţiei noastre dincolo de diviziunea politică se poate face doar cu altcineva la cârmă”’.

Humza Yousaf a devenit premier al Scoției după o altă demisie neașteptată

Humza Yousaf, în vârstă de 39 de ani, a fost ales lider al SNP în martie 2023, în urma demisiei surprinzătoare a fostului prim-ministru Nicola Sturgeon, după nouă ani la putere. Primul lider musulman al unui partid politic important din Regatul Unit, el a întruchipat continuitatea cu predecesoarea sa şi a continuat să conducă lupta pentru independenţa Scoţiei, în pofida popularităţii în declin a SNP.

Plecarea sa vine la patru zile după ce a pus capăt coaliţiei guvernamentale dintre Partidul Naţionalist Scoţian şi Verzi, din cauza unor dezacorduri privind politica de mediu a naţiunii. Verzii se opuseseră, de asemenea, deciziei recente a guvernului de a suspenda prescrierea de blocante pentru hormoni tinerilor transsexuali.

Fără aliaţii săi Verzi, SNP, deşi dominant la Holyrood (Parlamentul scoţian), cu 63 de locuri din 129, s-a trezit în minoritate şi în căutarea unor noi parteneri, dar fără succes. Opoziţia conservatoare şi cea laburistă au depus fiecare câte o moţiune de cenzură, una vizându-l personal pe Humza Yousaf, iar cealaltă împotriva guvernului său în ansamblu.

Voturile erau aşteptate săptămâna aceasta, iar Verzii scoţieni au indicat că vor vota împotriva primului ministru, lăsându-i lui Humza Yousaf puţine speranţe de a-şi salva funcţia. Parlamentul are acum la dispoziţie 28 de zile pentru a găsi un nou prim-ministru.

SNP îşi pierde sprijinul popular după 17 ani în care a condus guvernul scoţian. La începutul acestei luni, firma de sondaje YouGov a transmis că, pentru prima dată în ultimul deceniu, Partidul Laburist a depăşit SNP în intenţiile de vot pentru alegerile de la Westminster.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns