Protest și marș al medicilor și asistentelor de la maternitatea închisă în Timișoara

Via: rfi.ro

Publicitate

Citiți continuarea

Marș pe străzile Timișoarei, de la maternitatea închisă în urmă cu o lună și jumătate, spre primărie. În jur de 200 de oameni – medici, moașe, asistente și infirmiere – au ieșit să-și spună oful. Practic, nu mai au unde lucra, după ce una dintre secțiile de obstetrică și cea de neonatologie au fost închise în luna decembrie.

Clădirea construită acum mai bine de un secol pentru care primăria plătește chirie a fost închisă, după ce o bucată de tavan s-a prăbușit într-un grup sanitar. Nu a fost primul incident, dar a fost cel mai grav și a fost clar că oricând se poate produce o tragedie.

Maternitatea Odobescu, așa cum este ea cunoscută în Timișoara, ține de Spitalul Municipal, a cărui activitatea se desfășoară oricum în clădiri împrăștiate în tot orașul. E maternitate de gradul 3 și asigură cazurile cu risc obstetrical, urgențele obstetricale, neonatologice și ginecologice din Timiș și toate județele învecinate.

Angajații Maternității Odobescu din Timișoara, protest și marș în stradăAngajații Maternității Odobescu din Timișoara, protest și marș în stradă© Otilia Ghițescu

Inițial, s-a discutat despre o posibilă mutare în spațiul celeilalte maternități publice, a spitalului județean, rămas liber, cu aparatură și mobilier, din vara anul trecut. Atunci s-a deschis noua maternitate, într-o clădire construită de la zero. Varianta a căzut, pentru că Spitalul Județean trebuie să relocheze o parte din secția de Terapie Intensivă, care va intra în șantier.

Noua maternitate preia acum și gravidele ale căror sarcini erau urmărite la Odobescu, dar nu face față volumului uriaș de paciente. În plus, nu poate asigura urgențele de neonatologie și cazurile foarte grave. Practic, spitalul este supraaglomerat, iar personalul, suprasolicitat.

Între timp, nici conducerea spitalului municipal, nici primăria nu le-a comunicat angajaților din secțiile închise ce urmează să se întâmple. Aceștia au organizat joi un protest și Oamenii spun că situația este inacceptabilă.

Chiar nu ne aude nimeni? Lucrez din 1986 la maternitate. Veșnic sunt promisiuni, discuții pentru clădirea asta, de ani de zile, dar s-a așteptat până eram la un pas de tragedie (…) În clădirea asta se nășteau între 350 și 400 de copii pe lună. Nu știm ce se întâmplă cu femeile astea, că sunt redirecționate spre alte orașe sau spre clinicile private, care își p permit, dar nu este în regulă. Suntem în prag de pensie și acum stăm aruncate pe diverse secții, te miri pe unde, redistribuire. Ce redistribuire? Noi suntem moașe.

Medici, moașe, asistente și infirmiere au plecat în marș spre sediul primăriei, scandând „vrem relocare” și afișând pancarte cu mesaje precum „nou-născuții nu votează, dar trăiesc consecințele” sau „fiecare zi de întârziere costă vieți”. Reprezentanții protestatarilor au vrut să discute cu primarul Dominic Fritz, dar, în cele din urmă, au fost primiți de viceprimarul Ruben Lațcău.

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, discutând cu protestatarii de la Maternitatea OdobescuViceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, discutând cu protestatarii de la Maternitatea Odobescu© Otilia Ghițescu

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns